După fuga din România, și arestarea la vama bulgară, Elena Udrea își așteaptă decizia din partea magistraților bulgari. Fostul ministru se află încă în arestul poliției bulgare, urmând ca pe 19 aprilie să se dea o decizie. Avocații Elenei Udrea spun că sunt optimiști, și că există posibilitatea ca fostul politician chiar să scape de închisoare. Cel care a făcut aceste declarații este avocatul Veronel Rădulescu.
Elena Udrea era prinsă la vama Kulata de polițiștii de frontieră bulgari, ca urmare a cererii emise de autoritățile române. Acum, după o primă înfățișare în fața magistraților bulgari, Elena Udrea așteaptă decizia acestora cu privire la extrădarea sa în România.
Conform avocaților fostului ministru, acest lucru se va întâmpla pe 19 aprilie. Aceiași avocați spun că după această primă decizie, vor merge în fața ÎCCJ, care a decis să mențină sentința de 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Decizia fost dată după depunerea contestațiilor. Cu toate astea, un aspect prezentat de avocatul Veronel Rădulescu ar putea chiar s-o scape pe Elena Udrea de închisoare, avocatul declarând:
„Este foarte posibil ca statul român să își retragă mandatul european de arestare. Gândiți-vă că singurul dosar în care s-a pronunțat în felul acesta în contestația în anulare este al Elenei Udrea. Dacă ținem cont de echitatea procedurilor din justiția din România, care e prevăzută și în Constituție, și în CEDO.
Dacă ținem cont de rolul primordial al Înaltei Curți, acela de a unifica jurisprudența, în condițiile în care Înalta Curte de Casație a dat soluții diferite în alte dosare și în dosarul Elenei Udrea a dat soluția pe care o cunoașteți, este posibil. Pentru că mai sunt căi de atac, unele chiar pe rol, cum ar fi recursul în casație”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu.
Avocatul Veronel Rădulescu a mai spus că este optimist în ceea ce privește demersul anunțat, și că fostul ministru are toate șansele să iasă din această situație cu o decizie favorabilă. „Sigur că da! Este o cale extraordinară de atac, pe care am redactat-o și exercitat-o chiar eu. Nu aș face acțiuni în justiție în care să nu am speranța că ele sunt admise”, a mai declarat avocatul Elenei Udrea.
După depunerea contestațiilor de către avocați, ÎCCJ lua decizia de a menține sentința dată în 2018. Sentința era de 6 ani de închisoare în cazul fostului ministru Elena Udrea, în dosarul „Gala Bute”.