02 sept. 2021 | 21:48

Scandal uriaş chiar la mormântul Mădălinei Manole. Ce acuzaţii îi aduce fratele artistei lui Petru Mircea

Monden
Scandal uriaş chiar la mormântul Mădălinei Manole. Ce acuzaţii îi aduce fratele artistei lui Petru Mircea
Fratele Mădălinei Manole, noi acuzații în dreptul fostului cumnat

Scandal uriaș chiar la mormântul regretatei Mădălina Manole. Fratele artistei îi aduce noi acuzații fostului soț al acesteia. Ce se întâmplă în familia controversată?

Scandal la mormântul Mădălinei Manole: acuzațiile fratelui artistei către Petru Mircea

Fratele Mădălinei Manole nu uită! Un nou scandal aduce familia regretatei artiste în prim-plan. Cei care au iubit-o nu se pot împăca cu gândul decesului său brusc, iar vina este împărțită în familia fostului soț, spun aceștia.

Spiritele nu se liniștesc nici la locul unde artista își doarme somnul de veci. Fratele Mădălinei Manole susține că fostul cumnat a început să-l jignească și să îi vorbească urât în momentul în care au dat unul peste celălalt la cimitir.

Marian Manole și Petru Mircea au început să se certe ca la ușa cortului inclusiv la mormântul artistei. Anii nu i-au făcut pe cei doi să îngroape securea războiului, iar oricând se intersectează scânteile apar și ele. Războiul dintre cele două familii a început în urmă cu mai bine de 11 ani și nu pare că se va termina vreodată.

„Eram la cimitir și au apărut prietenii mei scumpi și dragi de la Otopeni…”

„Eram la cimitir și au apărut prietenii mei scumpi și dragi de la Otopeni, cu ghilimelele de rigoare. Cumnatul meu însoțit de prietenul lui. Au început ritualurile lor, cu ruptul cozilor de flori. Există filmări, n-o să le dau niciodată.

Mi-a vorbit foarte urât, deși eram la Ploiești, nu eram în fața casei de la Otopeni ca în aprilie, când țipa, mă înjura și făcea în toate felurile. (…) Aceleași texte șabloan pe care le spune de 11 ani: să plec, să-l las în pace. Pe urmă a început să turuie vrute și nevrute”, a spus Marian Manole, la Antena Stars.

Marian Manole și Petru Mircea au reușit să se întâlnească la mormântul cântăreței deși fostul soț al acesteia ar ajunge acolo din ce în ce mai rar. Conform spuselor fratelui regretatei vedete, bărbatul vine doar de 2-3 ori pe an.

„El vine de 2-3 ori pe an la cimitir. Mai nou am înțeles că s-a însurat, am și văzut-o pe doamna lui acolo în curte, când m-am dus în aprilie. Are alte preocupări, la cimitir vine din ce în ce mai rar”, a mai spus fratele regretatei artiste.

Fanii solistei care îi ascultă și acum piesele sunt triști în urma războiului dintre familii care nu s-a încheiat nici acum. Din păcate, lucrurile pare că nu se vor schimba nici în viitorul apropiat.

Parteneri
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi plătit sume impresionante pentru influenceri
Redactia.ro
Postul negru, numai cu apă, noua modă printre vedete! Daniela Nane: „După a cincea zi, nu-ți mai trebuie mâncare!” Avertismentul dur al medicilor
Click.ro
Ciolacu, despre campania online a lui Călin Georgescu: „Sursa de finanțare a fost una externă. Follow the money”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Călin Georgescu, umilit și dat afară: Să nu-l mai văd cât oi trăi
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Capital.ro
Cum arată apartamentul în care locuiește Maurice Munteanu. Canapeaua din living costă 8.000 de euro, iar masa e 4.000 de euro. Cât a costat locuința plină de stil
Avantaje
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Mediaflux
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Antena 1
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Shtiu.ro