Scandal între Jador și Nea Mărin la Antena 1: ‘Îți declar război’
Emisiunea „Poftiți pe la noi! Poftiți la târg” a adus noi vedete în fața unor provocări uriașe. Printre acestea și-a făcut loc și Jador, care nu este la prima experiență de acest gen. Cântărețul de manele a mai acceptat o dată să participe la aventura cu Nea Mărin prin țară și să ofere unor localnici un spectacol de vis. Din păcate, spiritele s-au încins la un moment dat, iar cei doi și-au declarat oficial război. „Ți-ai semnat al doilea contract prin care eu îți declar război!”, a subliniat Nea Mărin.
Nea Mărin și Jador au ajuns la cuțite: vedetele și-au declarat război
Nea Mărin a dat startul unor noi ediții speciale cu vedetele de la noi. „Poftiți pe la noi! Poftiți la târg” se filmează în această ediție în județul Bistrița-Năsăud. Ca de fiecare dată, alături de celebrul dansator se află Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu.
De asemenea, în noua destinației sunt însoțiți de: Jador, Adriana Trandafir, Maria Buză și Maris Damian. Aceasta este seria numărul cinci de vedete din acest sezon care aduce aventurile prin țară ale lui Nea Mărin la Antena 1 în fiecare luni, marți și miercuri, de la orele 20:30.
Fiecare vizită le pune pe vedete în fața unor experiențe de care cele mai multe din ele nu au avut parte. De asemenea, fanii reușesc în felul acesta să îi descopere mai bine.
Din păcate, de multe ori ies și scântei din cauza trăirilor și provocărilor care apar în drum. Iată că de această dată Liviu și Andrei și-au găsit un concurent cu care să se întreacă în șotii. Jador a fost încurajat de cei doi să îi pună bețe în roate lui Nea Mărin în edițiile acestea și să îi testeze răbdarea.
,,Ți-ai semnat al doilea contract prin care eu îți declar război!”
„E prea tare să nu faci nicio prostie și să-l asculți pe Nea Mărin fără să comentezi! Mă uit la ce face Jador… El obosește de zece ori mai mult decât mine. Abia acum m-am prins!”, a declarat fostul solist de la L.A. la un moment dat.
,,Mi-am ieșit din pepeni!”, exclamă Nea Mărin. ,,Am auzit deodată bum! A fost singurul moment în care eu m-am speriat, dar m-am speriat rău! Nea Mărin, orice se va întâmpla de-acum înainte până la sfârșit, ți-ai semnat al doilea contract prin care eu îți declar război!”, a mai declarat acesta.
Noua serie de vedete așteaptă momentul cel mare în care să ofere tuturor localnicilor un spectacol pe care nu îl vor uita prea curând. Până atunci, ei sunt nevoiți să asculte ordinele celebrului dansator.