Relaţiile dintre MM Stoica şi Gigi Becali nu au fost mereu așa cum sunt acum, iar apogeul conflictului a avut loc atunci când actualul manager de la FCSB preluase aceeași funcție la Unirea Urziceni. Acum 13 ani, cei doi s-au certat și și-au arunccat cuvinte grele. ”Mai bine stau într-o cutie de carton, nu am păscut oile cu tine”, până la ”Dacă tu ești cineva, prefer să fiu un nimeni!” sunt doar câteva dintre jignirile dintre cei doi.
MM Stoica a lucrat prima dată cu Gigi Becali în perioada 2002-2007. La 29 aprilie 2007, Gigi Becali anunța ca acesta nu mai este la Steaua, fiind înlocuit de Valeriu Argaseală. MM pleca la Unirea Urziceni, unde a ocupat funcția de manager general și a câștigat titlul în sezonul 2008-2009. Pe atunci, cei doi nu erau în relațiile bune, iar conflictul dintre ei a explodat.
Gigi Becali dezvăluia, la 16 mai 2007, că l-a demis pe MM Stoica pentru faptul ca acesta a vrut să plătească suma de 1,3 milioane de dolari în contul unui offshore pentru consultanță în transferul unui jucător brazilian.
Gigi Becali si Mihai Stoica s-au făcut cu ou si cu otet, la TV, în urmă cu 13 ani, după ce finanțatorul FCSB-ului îl acuza pe oficialul Unirii Urziceni că le-a dat bilete suporterilor de la Peluza Sud a stadionului Steaua pentru a-l injura pe el. Apoi, acesta l-a atacat pe MM Stoica pentru că a spus ca Steaua nu mai e Steaua, ci e a lui Gigi Becali.
MM Stoica: Gigi, eu îi pun pe suporteri să te înjure? Te-au înjurat zeci de mii de suporteri!
Gigi Becali: Băi, băiatule, ai o răutate patologică sau esști bolnav dacă vorbești despre plecarea mea.
MM Stoica: Dacă pleci de la Steaua, primul îmi depun CV-ul, dar nu cred că asta se va întampla.
Gigi Becali: Mi se rupe de tine! Vezi-ți de treaba ta!
Mihai Stoica: Știi cât de mult mă impresiozi? Încearcă tonul asta cu altcineva.
Gigi Becali: Ești prea obraznic, o cauți cu lumânarea!
Mihai Stoica: Lasa interlopiile astea.
Gigi Becali: Mai obraznic ca tine nu e nimeni în fotbalul românesc. Esti prea obraznic, te mănâncă pielea.
Atunci, MM Stoica nu s-a lăsat mai prejos şi a anunţat că nu va mai lucra niciodată cu Gigi Becali și a făcut celebrul anunţ că preferă să stea într-o cutie de carton decît să revină la echipa ”ro-albastră”.
„Nu vreau să vin la Steaua cu tine. Auzi, băi, expresiile astea să le foloseşti cu alţii, nu cu mine. Că nu am pascut oile cu tine. Dacă tu eşti cineva, mai bine sînt eu nimeni. Dacă aş avea de ales între a locui într-o cutie de carton sau a avea nenorocirea de a lucra alături de Becali, aş alege fără să ezit prima variantă. Niciodată, nici măcar n-o să mai calc prin Ghencea”, ataca MM Stoica în urmî cu 13 ani.
Mihai Stoica s-a întors la FCSB în anul 2009, în funcția de manager general, când l-a înlocuit pe Narcis Răducan. A plecat după doar un an, după niste discuti contradictorii cu Gigi Becali, dar se întorcea după un an. În 2014, după condamnarea în Dosarul Transferurilor, pentru înșelăciune, acesta a demisonat și s-a întors, din nou, in 2016,. ca director sportiv.
Este singurul conducător de club din România care are la activ trei calificări consecutive în fazele eliminatorii ale competițiilor europene.