05 oct. 2020 | 17:44

Satul în care femeile au mai mulți soți. Ce este poliandria, lucrul care sunt supuse

Monden
Satul în care femeile au mai mulți soți. Ce este poliandria, lucrul care sunt supuse
Satul unde femeile au mai mulți soți

În ce sat femeile au mai mulți soți? Aceasta situație este la fel ca tradiția musulmanilor, dar doar că aici femeile sunt cele care au dreptul de a avea mai mulți parteneri. Totul despre poliandria și locul unde doamnele au voie să-și împartă viața cu mai mulți bărbați.

Satul unde femeile au mai mulți soți

Cazuri în care partenerii nu sunt egali la număr îi au în prim-plan pe musulmani, dar lucrurile sunt exact la extremă când vine vorba despre comunitatea de practicanți ai poliandriei. Aceștia trăiesc între Nepal și Tibert, în Valea Nymba. În tipul de societate cu care sunt crescuți se obișnuiește ca femeia să aibă mai mulți soți. Deși ai crede că tot femeia are dreptul de a-și alege partenerii, nu este așa. Frații au această obligație, iar mai apoi aceea de a o împărți toată viața. Poliandria în Nepal e o consecință a culturii matriarhale foarte îndepărtate, introdusă în vremurile trecute ca măsură de controlare a natalității.

Oamenii din Valea Nyiamba au fost negustori care călătoreau de la nord la sud în căruțe, dar în vremurile acestea s-au construit peste drumurile strămoșilor lor străzi, șosele lungi, aeroporturi, iar caravanele nepalezilor nu au mai putut ține pasul cu schimbările. Odată cu multe tradiții la care au renunțat, aceștia au trebuit să renunțe și la poliandrie, scrie totb.ro, citat de gândul.ro. Acum, au mai rămas foarte puține astfel de familii existente. Două dintre ele sunt prezentate în imaginile de mai jos. Imaginile de colecție aparțin fotografului italian Michele Borzoni.

Satul unde femeile au voie să aibă mai mulți soți

Satul unde femeile au voie să aibă mai mulți soți

Poliandria – sistem practicat la unele popoare în care o femeie se poate căsători cu mai mulți bărbați deodată. Aceasta a fost întâlnită în trecut la triburile primitive, iar acum este din ce în ce mai rar văzută devenind o formă istorică a unei familii.

Printre ultimele familii de nepalezi care mai respectă tradiția

Printre ultimele familii de nepalezi care mai respectă tradiția

Despre căsătoriile multiple

Căsătoriile multiple sunt încă o practică prezentă și în acest secol. Acestea sunt mai mult regăsite în forma poligamă decât în cele poliandre din Tibet unde o femeie se căsătorește cu toți frații soțului ei. Haremul mai are doar câteva nuanțe a ceea ce reprezenta odată. Spre exemplu, în 1475 un număr de 400 de femei erau sclave în Palatul de la Topkaki. Toate trebuiau să treacă printr-un proces de educație și instruire și erau supravegheate de kahya kadin-ei – femeia supraintendent.

Haremul a fost parte integrantă în sistemul de robi, unde dreptul la moarte și la viață îl avea strict sultanul. Este binecunoscut faptul că istoricii au vorbit în dreptul haremului despre influența pe care sclava Roxelana a avut să o aibă asupra lui Suleyman. Dragostea sultanului pentru ea l-a făcut să ia multe decizii care au schimbat cursul lumii.

Parteneri
Ireal! Ce face Kate Middleton noaptea pe întuneric. Prințul William a rămas șocat
Redactia.ro
Nedreapta istorie a vilei de pe Docenților nr.7, dăruită din iubire unei celebre actrițe de o frumusețe copleșitoare
Click.ro
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Românii, avertizați de șeful ANPC. Mare atenție la ce cumpărați de sărbători
EVZ.ro
O fetiță de nici doi ani a murit după ce a înghițit biluţe magnetice. Ce mesaj a transmis mama micuței pentru părinţi: ”Să nu cumpere aşa ceva...”
Spynews
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Capital.ro
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii, înainte de Paşte
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
VEȘTI bune de la Guvern. Cine beneficiază de PENSIE înainte de termen
Mediaflux
Locul accidentului în care a murit Mădălin din Olt a luat foc! Totul a fost distrus complet de flăcări: ”Din cauza...” / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro