Satul din România cu sute de migdali înfloriţi. E un adevărat spectacol al naturii în fiecare primăvară, imaginile vorbesc de la sine
Satul din România care are sute de migdali înfloriţi, sunt un adevărat spectacol al naturii! Copacii sunt asemănați cu celebrii cireși din Japonia. Regiunea este la mare căutare primăvara, iar turiștii sunt impresionați de peisajul superb din zonă! Imaginile nu mai au nevoie de nicio prezentare.
Satul din România care are sute de migdali înfloriţi
Dacă vă doriți să vedeți pomi înfloriți precum cei din Japonia, aflați că astfel de peisaje se regăsesc și la noi în țară. Mai exact, pe Dealul din Istriţa, județul Buzău, acolo unde migdalii înfloriți sunt o adevărată încântare pentru turiștii care să îi admire. Pomii fructiferi, de-o frumusețe incontestabilă, sunt comparați des cu cireșii japonezi.
În această perioadă, migdalii pot fi admirați în toată splendoarea lor. Cu florile mari și de culoare roz, turiștii care ajung în zonă se duc cu gândul la perioada de înflorire a cireșilor din Japonia. An de an, Dealul Istrița se trezește la viață primăvara, iar migdalii înfloriți prevestesc că iarna nu se mai întoarce.
Migdalii de pe Dealul Istrița din Buzău, asemănați cu cireșii înfloriți din Japonia
Nu există gospodărie din Pietroasele, Breaza, Năieni sau Merei, care să nu aibă în curte un astfel de migdal spectaculos. De asemenea, satul este recunoscut pentru livezile sale impresionante de migdali. Acest lucru este oarecum ciudat, pentru că acest soi crește, de regulă, în zonele mediteraneene.
Migdalii cresc de ani buni pe Dealul Istriţa, acolo unde au parte de multe zile însorite și un sol calcaros. Pomii fructiferi pot fi admirați doar câteva săptămâni, pentru că florile lor se scutură rapid. Turiștii care merg acolo rămân impresionați de peisajele mirifice cu migdalii înfloriți.
Turiștii, fascinați de peisajele din zonă
„E prima dată când venim pe valea aceasta și am găsit migdali înfloriți, care dau o frumusețe aparte. Ar merita o plantație intensivă de migdali”, spune Elena Stănescu, o turistă care a ajuns acolo.
„Foarte frumos, ei văd că predomină, în zona asta cel puţin. Am văzut sărbătoarea japonezilor acum câteva săptămâni şi acolo m-a dus şi pe mine gândul că ce frumos ar fi să fie şi la Buzău aşa!”, a completat o altă turistă.
În plus, localnicii din zonă adună sâmburii de migdale și îi păstrează peste iarnă, pentru că gustul lor seamănă cu miezul de nucă. Așadar, pe lângă plantațiile de meri și peri, oamenii cultivă și migdali.