România are încă și astăzi locuri sălbatice, parcă ascunse de civilizație. Multe dintre ele au ajuns, din păcate, pustii, exodul celor cre locuiau aici cu ani în urmă fiind principala cauză. Un astfel de loc, ascuns în Munții Hunedoarei, a devenit gazdă sălbăticiunior din zonă. În satul Sohodol, din Ținutul Pădurenilor, astăzi mai locuies cel mult 20 de suflete, iar casele de aici au rămas ca o urmă a ceea ce era în urmă cu două secole.
În urmă cu mai ibine de două secole, Munții Hunedoarei ascundea un loc, și satăzi ferit de civilizație, unde locuitorii își duceau traiul de la o zi la alta. Odată cu industrialzirea din cel mai mai mare oraș din zonă, Hunedoara, mulți dintre locuitorii de aici elegeau drumul pribegiei, la oraș, în încercarea lor de a se căpătui. Sohodol , satul situat în Ținutul Pădurenilor, din munţii Poiana Ruscă, la începutul de secol XX era adăpost pentru aproximativ 300 deo ameni. Astăzi, aici dacă mai locuiesc 20 de suflete, majorittea lor oameni în vârstă.
În Ținutul Pădurenilor este compus din 40 de sate și 8 comune cu aproximativ 5.000 de locuitori, cea mai mică având doar 100 de locuitori. Autoritățile încearcă de ani buni repopularea unora dintre aceste localități, dar multe dintre ele sunt părăsite și pline de sălbăticiunile din pădurile de aici. Statstica loclui spune că în alte trei comune, Comunele Cerbăl, Lelese şi Bunila, locuiesc mai puţin de 400 de locuitori.
Cea mai afectată localitate este satul Sohodol, casele de aici ajungând vestigii ale unei perioade trecute, iar iernile aici poți vedea, dacă ești atent, lupi, urși și alte vietăți care-și fac culcuș în casele lăsate în urmă de locuotorii plecați la oraș.
La începutul secolului XX, Hunedoara devenea un oraș important în Transilvania, iar industrialzirea masivă a generat și exodul țăranilor săraci din zonele de munte către oraș. Majoritatea dintre aceștia plecau din satele montane după terminarea Celui De-al Doilea Război Mondial, iar fenomoenul s-a menținut și în anii care au urmat.
Astfel de zone se regăsesc în Transilvania și astăzi, în unele locuri nemai locuind nimeni, sau foarte puține familii, majoritatea de persoane în vârstă. În anumite sate vechi ardelenești, civilizația nu a pătruns aproape deloc, iar acolo unde se mai găsesște câte o familie două, sngurul semn de civilizație este un bec aprins seara.
România secolului XXI are încă zone în care civilizația încă nu a pătruns, unde bătrânii încă mai folosesc ustensilele de lemn pentru a-și procura hrana, iar tradițiile se păstrează și astăzi la fel ca acum 100, 200 de ani.