30 iun. 2024 | 15:47

Satul aflat la două ore de București unde nu se vorbește limba română. Localnicii au obiceiuri vechi de 100 de ani

Turism
Satul aflat la două ore de București unde nu se vorbește limba română. Localnicii au obiceiuri vechi de 100 de ani
Satul din Dobrogea unde nu se vorbește limba română

Cine ar fi crezut că în România se află un sat în care se vorbește cu totul o altă limbă? Este o regiune foarte cunoscută din țară, la doar două ore depărtare de Capitală.

Satul unde localnicii vorbesc altă limbă

Dobrogea este una dintre regiunile României pline de surprize. Pe lângă faptul că aici veți găsi cele mai minunate destinații turistice, tot în această zonă există și satul în care nu se vorbește deloc limba română.

Este vorba despre satul Oituz, județul Constanța. Aici trăiesc câteva zeci de persoane din comunitatea ceangăilor, care vorbesc doar limba maghiară. Astfel de comunități mai există în Ardeal și Moldova.

Cei aflați în Dobrogea sunt urmașii celor din comuna băcăuană care poartă același nume.

Totul a început la finalul Primului Război Mondial, atunci când 40 de familii ale eroilor din satul Luizi Călugăra au primit proprietăți în Oituz din partea Regelui Carol I. Prin urmare, comunitatea s-a dezvoltat în Dobrogea.

„În 1923 – 1924, vin şi se stabilesc în ceea ce numim astăzi Oituz, un cătun fac atunci. Şi numele localităţii vine de la Oituz. La început au stat în colibe, apoi şi-au ridicat case”, preciza istoricul Lavinia Dumitrașcu pentru Observator.

Satul din România care este graniță pentru trei țări

Un sat din România este granița pentru trei țări. Locuitorii de aici se înțeleg de ani buni și toți comunică în limba română. Românii, bulgarii și sârbii se înțeleg fără probleme în localitatea Pristol.

Granița dintre cele trei țări a fost stabilită în dreptul râului Timoc care se varsă în Dunăre, după ce traversează Serbia. Aici, distanța dintre România, Bulgaria și Serbia este de doar un kilometru. Având în vedere că nu sunt foarte depărtate, locuitorii vorbesc în limba română.

În Bulgaria și Serbia există mai multe comunități de români, care vorbesc în limba lor natală, sau mai degrabă un dialect oltenesc arhaic.

După căderea comunismului, legătura dintre cele trei comunități a devenit mai strânsă ca niciodată. Acum, bulgarii, sârbii și românii sunt uniți chiar sub forma unor căsătorii mixte sau a prieteniilor.

Cei care trăiesc în Pristol spun că podul de la Vidin a contribuit masiv la păstrarea legăturilor dintre cele trei comunități. Unii români din Pristol au locuri de muncă în Serbia, iar bulgarii sau sârbii vin des în România.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Ucraina se declară gata să înlocuiască Ungaria în UE și NATO
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
S-a enervat Dani Oțil. Răspuns teribil pentru critici
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale? Lovitura care îl blochează definitiv: Cea mai înțeleaptă soluție
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE. ANUNȚ de ULTIMĂ oră al CASEI DE PENSII pentru toți seniorii
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro