Salarii majorate cu 25%. Cine sunt românii care le vor primi
Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat legea, vineri seară. Ce prevede această act normativ.
Salariile vor fi majorate cu 25%. Care sunt românii ce vor beneficia de aceste majorări
La finele anului 2019 se prevedeau reduceri importante de fonduri pentru ministerele Sănătății, Agriculturii sau a Dezvoltării, dar în același timp creșteri pentru Muncă, Transporturi, Educație și servicii secrete.
Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea anexei nr.VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul acordării unei majorări salariale de până la 25% personalului „care ocupă o funcție cu acces la informații clasificate secret de stat” din familia ocupațională de funcții bugetare apărare, ordine publică și securitate națională.
„Personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare, precum și personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională care ocupă o funcție cu acces la informații clasificate din clasa secret de stat beneficiază de un spor la salariul de bază/soldă de funcție de până la 25%, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Categoriile de personal și mărimea concretă a sporului prevăzut (…) se stabilesc în funcție de locul de muncă și certificatul/avizul de securitate deținut, obținut potrivit legii, precum și de nivelul de secretizare al informațiilor la care persoana are acces”, prevede legea.
Legile promulgate de președinte
Președintele, Klaus Iohannis a promulgat o serie de legi, printre acestea se numără și o lege privind organizarea și și finanțarea serviciilor de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor.
Acest act normativ vizează trei domenii: finanțarea serviciilor de promovare a sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor, organizarea și coordonarea activităților de promovare a sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor la nivel central și regional/local, formarea resurselor umane implicate în activitățile de promovare a sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor.
„Activitățile de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor în rândul populației din România sunt responsabilitatea statului român și de ele beneficiază cetățenii români, indiferent de statutul lor de asigurat.
Aceste activități reprezintă un ansamblu de acțiuni intersectoriale și coordonate, asigurate de către Guvern și instituțiile abilitate, împreună cu cetățenii, familia, societatea în ansamblul ei, pentru creșterea speranței de viață, reducerea deceselor evitabile, precum și îmbunatățirea stării de sănătate și creșterea calității vieții”, conform legii.