Sacrificiile prin care au trecut Irina și Răzvan Fodor. Ce probleme au avut

de: Ana Chivu
02 08. 2021

Irina și Răzvan Fodor au trecut prin momente care i-au făcut să vadă viața altfel. Ce sacrificii au fost nevoiți să facă cei doi prezentatori de televiziune? Soții au avut probleme în trecut.

Ce sacrificii au făcut Irina și Răvan Fodor în trecut?

Irina și Răzvan Fodor formează unul din cele mai longevive cupluri de la noi și sunt un real model de relație și familie pentru unii. Iată că de curând au povestit și momentele grele prin care au trecut. Deși pare că au avut o viață parcă desprinse din filme, nu a fost mereu așa.

Cunoscutul actor a vorbit despre cum au ajuns să întemeieze o familie atât de frumoasă și care au fost sacrificiile făcute în tot acest timp. Cei doi parteneri au clădit totul de la zero și s-au susținut întotdeauna în ceea ce și-au dorit.

Fostul câștigător al emisiunii ‘Asia Express’ a povestit în cadrul unui podcast sacrificiile făcute pe care cu siguranță nu le regretă deloc. Soții Fodor sunt împreună de mai bine de 11 ani și au o fetiță în vârstă de 10 ani.

Din păcate, viețile pline de proiecte și carierele lor i-au făcut odată să ia decizia de a încetini pasul pe partea profesională pentru a-i fi alături micuței. A existat un moment în care niciunul nu dispunea de colaborări care să-i susțină foarte mult financiar, dar s-au descurcat: „Am avut niște ani în care am stat mai mult acasă cu copilul, și eu, și Irina.

Aveam amândoi câte două proiecte de colaborare. Adică eu aveam 45 de zile de filmare de la un alt post de televiziune și Irina avea 20 de zile de filmare și apoi alte 30 de zile altădată. Nu pot să spun că ne dădeau banii afară din casă.”

„Nu pot să spun că ne dădeau banii afară din casă”

Cu toate astea, actorul a mărturisit că au luat o hotărâre foarte importantă pentru fetița lor pentru că ea s-a bucurat în acea perioadă de atenția ambilor părinți. Cel din urmă a recunoscut că timpul alocat micuței lor a fost cu siguranță mult mai important.

„După cei doi ani în care Irina n-a mai muncit așa și eu am avut altfel de proiecte, copilul a uitat că mama lui s-a dus la muncă vreodată. Copilul nostru i-a spus Irinei că nu își aduce aminte că mami a muncit.

Deși până pe la cinci ani, Irina a lucrat într-o emisiune TV. De când a născut s-a angajat acolo. Copilul a crescut că mami venea la opt seara acasă, că pleca în delegație.”
Răzvan Fodor (Sursa: podcast Speak)