04 feb. 2022 | 08:55

S-a scurtat perioada de izolare pentru pacienții cu Covid-19. Câte zile vor sta acasă pacienții nevacinați, în comparație cu cei vaccinați

Sănătate
S-a scurtat perioada de izolare pentru pacienții cu Covid-19. Câte zile vor sta acasă pacienții nevacinați, în comparație cu cei vaccinați
Pacientă cu Covid-19 izolată la domiciliu Sursă foto: entractes.fr

Este oficial! Anunț de ultimă oră pentru toate persoanele care se infectează în această perioadă cu Covid-19. Potrivit unui ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, pacienții depistați pozitiv vor petrece mai puține zile în izolare la domiciliu. Cu toate că restricțiile s-au îmblânzit pentru toată lumea, există însă o diferență între persoanele care sunt vaccinate și cele neimunizate.

Etapele pe care trebuie să le urmeze cun pacient care a fost testat pozitiv cu Covid-19

Potrivit ordinului de ministru, publicat miercuri în Monitorul Oficial, pacienții cu Covid-19 vor sta mai puține zile în izolare și, implicit, vor avea un concediu medical mai scurt. Această perioadă diferă, însă, de statutul pacientului, dacă este vaccinat sau nevaccinat.

Astfel, pentru persoanele nevaccinate sau trecute prin boală de o perioadă mai mare de 90 de zile, numărul zilelor state în izolare este de 7 zile, față de 10, câte ar fi fost până acum. În ceea ce privește pacienții vaccinați sau trecuți prin boală de mai puțin de 90 de zile, aceștia vor sta în casă 5 zile, față de 7.

Potrivit noilor reguli prevăzute de ordin, pacienții Covid-19 trebuie să urmeze niște pași clari în perioada de izolare, în funcție de starea de sănătate.

a) Pacienții asimptomatici vor fi izolați la domiciliu și monitorizați prin medicul de familie pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate și pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile.

b) Pacienții simptomatici vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare.

Ce trebuie să facă pacienții fără factori de risc

În continuarea prevederilor menționate mai sus, veți găsi pașii pe care trebuie să-i urmeze pacienții care nu prezintă factori de risc și care nu necesită oxigenoterapie, chiar dacă manifestările clinice sunt uoare sau medii.

c) Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice ușoare de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate, și 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și tratați și monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.

d) Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice medii de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate și pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv pentru o perioadă de 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și vor fi monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie, se arată în ordinul ministrului Sănătății.

Infectarea cu covid-19 la mai puțin de 90 de zile de la primul test pozitiv

În cazul în care o persoană se infectează pentru a doua oară cu Covid-19, într-un termen de 90 de zile, aceasta nu va fi considerată cu o nouă infecție, decât în cazul în care manifestă simptome grave.

Persoanele aflate în perioada de 90 de zile de la data primului test pozitiv nu vor fi testate pe baza definiției de caz stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică pentru diagnosticul infecției cu virusul SARS-CoV-2, cu excepția persoanelor care prezintă simptomatologie sugestivă.

Dacă persoanele se retestează în perioada de 90 de zile de la data primului test pozitiv și au un rezultat pozitiv, nu se consideră o nouă infecție, cu excepția situației în care acestea prezintă simptomatologie sugestivă, se precizează în document.

Ce trebuie să facă pacienții cărora li se agravează starea

Un alt aspect de noutate este acela referitor la pacienții aflați la domiciliu, care prezintă simptome de agravare a stării de sănătate. În acest caz, persoanele în cauză trebuie să apeleze la 112, urmând a fi îndrumate de urgență către centrele de evaluarea, pentru a primi tratamentul sau invesigațiile necesare.

Printre simptomele care trebuie să alarmeze pacienții Covid-19 se regăsesesc: febra înaltă și persistentă mai mult de 5 zile, tusea seacă intense, care se accentuează, saturație mai mică de 94, dureri toracice în momentul în care inspiră profund.

Parteneri
Igor Cuciuc, declarații sfâșietoare după ce și-a pierdut fiica:” De ce Doamne…”
Redactia.ro
Cine este soția lui Honorius Prigoană. Ce ocupație avea înainte de a se iubi cu fiul lui Silviu Prigoană
Click.ro
Reacția lui Macron după decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază de lungă de acţiune
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut loc între ele! 'Să vă fie rușine!'
Unica.ro
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Cazul Cioacă-Elodia. Mama Elodiei a dezvăluit totul după ani de zile: Din păcate...
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Se TERMINĂ RĂZBOIUL în UCRAINA! Au anunțat data. KIEVUL a lansat RACHETELE în RUSIA
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată noul iubit al Ceraselei de la Insula Iubirii. Primele declarații despre bărbatul care l-a înlocuit pe Rareș
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro