Ce medie are Eliza Iliescu la finalul anului școlar. Puțini copii din România reușesc performanța asta EXCLUSIV
S-a aflat acum media școlară a Elizei Iliescu, fiica celei mai bătrâne mame din România. Adriana Iliescu, fostă profesoară universitară de limba și literatura română și autoarea unor cărți de povești pentru copii, a devenit mamă la vârsta de 66 de ani, prin fertilizare in vitro. Timpul a trecut, iar fiica ei, Eliza, este acum, la 16 ani, o domnișoară cochetă și inteligentă. Adolescenta ne-a povestit, în exclusivitate pentru Impact.ro, despre relația cu celebra ei mamă.
S-a aflat acum media școlară a Elizei Iliescu
- Eliza Iliescu: “Am terminat anul școlar c 9,97”
Adriana Iliescu este tare mândră de fiica ei pe care ne-a lăudat-o adesea, iar acum a venit rândul Elizei să ne vorbească la superlativ despre celebra sa mamă, dar și despre situația școlară:
“Am terminat anul cu media 9,97. Acum urmează să mă pregătesc pentru Bacalaureatul de anul viitor. Este o etapă foarte importantă din viața mea. Mama mă ajută să învăț mai ușor încă de pe acum, îmi explică tot ce nu înțeleg. Asta o să facem împreună toată vara.
O să încep să învăț ușor, ușor pentru examene. Pentru că am luat note mari la școală, mama mi-a cumpărat la final de an cărți pe care o să le citesc. M-am bucurat foarte mult de daruri”, ne-a dezvăluit frumușica adolescentă, pentru Impact.ro.
Adriana Iliescu: ”Fata are o aplecare spre lectură, cumpără și citește cărți”
Celebra mamă, al cărei nume figurează și în Cartea Recordurilor, se descurcă destul de greu cu banii, dar mereu a găsit soluții ca să nu se împrumute:
“Având în vedere perioada aceasta dificilă, purtăm ce avem pe noi, însă ne bucurăm că suntem bine și sănătoase. Fata are o aplecare spre lectură, cumpără și citește cărți, mai ales din secolul XX.
Îmi place ca fiica mea să fie cochetă, însă nu dăm banii aiurea pe haine. Este un magazin în Drumul Taberei cu hainuțe la 35-40 de lei. De exemplu, i-am luat de 1 Iunie o fustiță plisată la vreo 40 de lei, extraordinară”, a mai adăugat Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, pentru Impact.ro.
Adriana Iliescu: “Eu nu am făcut copilul ca să ajung vedetă”
Pentru a deveni mamă, Adriana Iliescu a fost supusă fertilizării in vitro, cu o sarcină gemelară. Fosta profesoară de română a născut la 33 de săptămâni, un singur copil, cel de-al doilea oprindu-se din evoluție.
“Tot ce mi s-a întâmplat mie cu nașterea este meritul doctorilor, nu al meu. Țin minte că veneau noaptea la mine, la pat, și îmi luau tensiunea. Eu nu am făcut copilul ca să ajung vedetă. De mică nu mi-am închipuit viața fără copil.
Când am rămas însărcinată, am făcut acel tratament ca pentru o femeie măritată de 25 de ani, care nu poate să aibă copil. Am înțeles că acum nu mai au voie doctorii să facă tratament femeilor de peste 55 de ani, fiind foarte riscant”, ne-a mai spus, pentru Impact.ro, Adriana Iliescu.