S-a adoptat noua ordonanță pentru legile justiției: de ce sunt ”praf în ochi” modificările OUG 7
Pe parcursul zilei de ieri, Tudorel Toader a ținut o conferință de presă pentru a se lăuda cu modificările aduse legilor justiției. Acestea ar fi menite să oprească protestele magistraților, dar având în vedere conținutul, probabilitatea este infimă.
Ordonanța de urgență cu numărul 7 pe 2019 a fost criticată din toate părțile de la adopția ei de acum câteva săptămâni. Nici măcar proiectul pentru modificarea OUG 7 nu a fost îmbrățișat de către autorități. Conform ministrului Justiției, înainte ședinței de guvern de ieri, 5 martie 2019, a aflat că ordonanța pentru modificarea OUG 7 a beneficiat de aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
Ignorând însă avizul negativ, după ședința în care a fost aprobat OUG-ul, acesta a ținut o conferință de presă în care a afirmat cât se poate de senin că premierul a considerat că trebuie adoptată Ordonanța pentru a pune în aplicare modificările convenite cu șefa CSM – Lia Savonea și cu reprezentanți ai unor asociații ale magistraților.
Fiind aparent imun la gravitatea situația în care a adus justiția din România în ultimele săptămâni, Toader a clasificat legea Justiției ca fiind ”perfectibilă” și a insistat asupra faptului că modificările făcute acum de Guvern ”prezintă un pas semnificativ pentru realizare opțiunilor exprimate de magistrați”.
Ministrul Justiției a refuzat să răspundă oricăror întrebări și a evitat să facă vreo referire la controversatele modificări privind secția de anchetare a magistraților, în pofida protestelor magistraților și a instituțiilor din justiție.
Conform Hotnews, modificările din OUG care modifică Ordonanța 7 sunt:
1 – abrogarea prevederilor din art 54, alin 1 – se revine la reglementarea anterioară: la conducerea parchetelor pot fi numiți doar procurorii care au o vechime de 15 ani în magistratură, iar avizul consultativ va fi emis de secția pentru procurori, ci nu de plenul CSM, cum era în OUG 7
2 – abrogarea unui alineat din art. 57 care interzicea delegările în funcțiile de conducere de rang înalt
3 – renunțarea la motivul pentru care putea fi pierdută calitatea de magistrat dacă se pierdea buna reputație. Din motivele de revocare din magistratură cuprinse în OUG 7 a dispărut această condiție
4 – vizează salarizarea diferențiată a salariilor IT-iștilor. Prin OUG modificată, ei vor avea același grad de salarizare
5- o modificare propusă de Inspecția Judiciară – „în cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare”.