Rusia amenință cu o nouă rachetă nucleară, fără limite
După ce Rusia a anunțat că se retrage din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) a sporit construcția de rachete nucleare. Astfel, se laudă că a testat cu succes un nou model de rachetă nucleară care nu poate fi doborâtă de inamici. Cum arată ultima creație.
Acum, că are mână liberă de a construi câte arme nucleare vrea, Rusia se laudă cu cea mai nouă rachetă nucleară. Iar dotările acesteia par a fi de domeniul SF-ului. Mai exact, racheta este proiectată astfel încât să poată păcăli orice radar, pentru a pătrunde în spațiul aerian al inaminicilor. Și mai mult, aceasta poate zbura nelimitat și poate atinge orice ţintă de pe Pământ, potrivit Digi24.
Momentan, Ministerul Apărării de la Moscova nu a făcut publice specificaţiile tehnice ale noului proiectil. Însă, conform reprezentanților ruși „noua rachetă de croazieră cu focos nuclear are o rază de acţiune nelimitată. Mai exact ar putea fi lansată, de exemplu, de pe teritoriul asiatic şi programată să traverseze Pacificul, să ocolească America de Sud şi să pătrundă în spaţiul aerian american dinspre Golful Mexic.”
Rusia susţine că noua rachetă de croazieră cu focos nuclear are o rază de acţiune „nelimitată” şi are capabilităţi de manevrare superioare în faţa sistemelor de apărare antiaeriană.
Tratatul pentru Forţele Nucleare Intermediare (INF) dintre Washington şi Moscova interzice dezvoltarea şi deţinerea de rachete nucleare sau de croazieră cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri. Rusia susţinea însă că sistemele sale de arme au o rază de acţiune de 480 de kilometri, în timp ce NATO o contrazice. Drept urmare, Rusia a anunțat la începutul lunii că nu mai vrea să facă parte din acest tratat.
Nu contează ce spune NATO, că se supără Donald Trump sau că au intrat în panică ucrainenii. Rusia e o mare putere și, dacă încă nu ai observat asta, ține să-ți arate din nou că nu-i o țară cu care poți să-ți dai contre.