Rusia recunoaște că a trimis militari în Venezuela. „Le reamintim americanilor că trăim în secolul 21”

de: Claudiu Surmei
27 03. 2019

Rusia a recunoscut că a trimis militari în Venezuela. Oficialii de la Kremlin susțin că decizia a fost luată în conformitate cu legislația țării din America de Sud și le transmit un mesaj dur politicienilor americani.

Statele Unite ale Americii au criticat decizia Rusiei de a trimite trupe militare în Venezuela, țară care pare să devină un nou câmp de confruntare între cele două mari puteri mondiale. Vladimir Putin a trimis în statul din America de Sud sute de agenţi ai unor firme de securitate private pentru a-i asigura protecţia preşedintelui Nicolas Maduro, care este contestat de americani.

„Continuând retorica agresivă împotriva Venezuelei şi încercând în mod deschis să efectueze o lovitură de stat în această ţară, Statele Unite acuză naţiuni care cooperează cu autorităţile legale, inclusiv cu Rusia. Am vrea să le amintim politicienilor americani că trăiesc în secolul 21, nu în secolul 19. Venezuela este o naţiune suverană şi un stat membru ONU. Are suveranitate egală cu a Washingtonului”, a transmis Ministerul de Externe de la Moscova prin intermediul unui comunicat.

De ce a trimis Rusia militari în Venezuela

Oficialii din Rusia au menționat și motivul pentru care sute de militari au fost trimiși recent în Venezuela. „În privinţa aspectelor legale ale situaţiei, am vrea să amintim că în Constituţia Venezuelei există prevederi clare referitoare la staţionarea contingentelor militare străine pe teritoriul ţării (…). Federaţia Rusă dezvoltă cooperarea cu Venezuela prin respectarea strictă a Constituţiei acestei ţări şi a tuturor normelor legislative. Prezenţa specialiştilor ruşi pe teritoriul Venezuelei este reglementată prin acordul de cooperare militară dintre guvernele Rusiei şi Venezuelei”, scrie în comunicat.

Americanii au aflat repede că Rusia a trimis militari în Venezuela și au catalogat mutarea drept un „comportament inconștient.” Situația se tensionează tot mai mult, având în vedere că Donald Trump îl susține pe Juan Guaido, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, care s-a autoproclamat președinte, în timp ce Vladimir Putin este de partea lui Nicolas Maduro, care a început un nou mandat de șef de stat, dar este contestat cu vehemență de cetățeni.