Rusia, documentar ultra-secret. S-a aflat acum totul despre cea mai mare bombă atomică din istorie
Rusia a publicat un documentar despre lansarea celei mai mari bombe atomice din istorie, ținut secret ani de zile. Anterior, mai multe poze și filmulețe erau disponibile, însă, acum este prima dată când filmul complet al testului cu Bomba Ţarului a fost făcut public. Mai multe detalii, în continuare.
Documentarul despre Bomba Țarului, făcut public
O perspectivă complet nouă asupra evenimentului care a avut loc în Novaia Zemlia, pe 30 octombrie 1961, a fost făcută posibilă odată cu publicarea de către Rusia a unui documentar ținut secret până acum.
Filmul a fost postat pe canalui de Youtube al Rosatom State Corporation Atomic Energy Corporation, cu prilejul sărbătoririi a 75 de ani de industrie nucleară.
Filmul prezintă toate procedurile de pregătire și este editat în stil propagandistic sovietic. În primă fază putem observa transportul bombei uriașe pe calea ferată către baza aeriană Olenya, lângă Olenegorsk, în Peninsula Kola. Mai apoi are loc decolarea şi zborul aeronavei Tu-95 peste Marea Barents spre locul de detonare de lângă strâmtoarea Matochkin (Novaya Zemlya). Iar, la final, are loc eliberarea bombei, care este atașată de o parașută pentru a încetini căderea, astfel ca avionul să poată ajunge la o destinație mai sigură de explozie.
Cea mai mare armă nucleară din istorie
Numită oficial RDS-220, iar mai târziu poreclită Bomba ţarului, aceasta a fost cea mai mare armă nucleară construită vreodată.
„Cu un randament de 50 de megatoni (50 de milioane de tone), adică aproximativ 3.800 de bombe precum cea lansată la Hiroshima, arma a fost detonată deasupra arhipelagului Novaia Zemlia pe data de 30 octombrie 1961“, notează mediafax.ro.
În luna iulie a anului 1961, premierul sovietic, Nikita Hruşciov, a ordonat construirea bombei, pe fondul creşterii tensiunilor politice dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii (SUA).
Filmul documentar a apărut pe Youtube în data de 20 august și a fost încărcat de Rosatom State Corporation Atomic Energy Corporation.