Vladimir Putin folosește o nouă tactică de atac, astfel că, acuzațiile privind viitoarele catastrofe umanitare din Ucraina sunt acum asociate armatei acestei țări. În urmă cu puțin timp, conducerea militară rusă a solicitat organizațiilor internaționale umanitare asistență pentru cetățenii aflați în orașele din estul Ucrainei.
Generalul-colonel rus, Mihail Mizinţev, a transmis un semnal de alarmă privind starea de insecuritate în care se află cetățenii din orașele situate în estul Ucrainei.
Potrivit reprezentantului Ministerului Apărării, organizațiile internaționale de asistență umanitară sunt rugate insistent să intervină pentru evacuarea civililor care se află în aceste orașe controlate de forțele armate ucrainene, date fiind riscurile umanitare rezultate în urma bombardamentelor care au loc în acea zonă, în special în orașele Kramatorsk și Sloviansk.
În urma atacurilor constante, o parte dintre cetățeni au ales să fugă din calea bombelor, însă unii dintre aceștia au decis să rămâne și să-și apere orașul.
„Având în vedere situaţia umanitară catastrofală ce se profilează pentru majoritatea civililor din Kramatorsk şi Sloviansk, solicităm comunităţii internaţionale, ONU, OSCE şi Comitetului Internaţional al Crucii Roşii să adopte imediat toate măsurile pentru evacuarea rapidă şi în siguranţă a civililor din aceste oraşe aflate sub controlul iniţiat de forţele armate ucrainene”, a declarat reprezentantul Rusiei, citat de agenţia Interfax.
Kievul este ca o bombă cu ceas, iar despre siguranța orașului și a locuitorilor nu se poate vorbi în această perioadă. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, și-a exprimat îngrojorarea cu privire la posibilitatea ca Vladimir Putin să folosească o armă nucleară tactică asupra orașului, potrivit CNN.
Acesta a explicat că principalul obiectiv al armatei și al autorităților este siguranța orașului, dar aceasta nu poate fi susținută fără ajutor și susținere din partea altor țări, inclusiv SUA.
„Siguranţa este principala prioritate în acest moment… Da, desigur că ne facem griji şi sperăm că războinicii noştri ne apără, dar riscul este încă acolo şi fără partenerii noştri, fără Statele Unite şi ţările europene nu putem supravieţui”, a explicat acesta.
Vitali Klitschko a reiterat asupra faptului că, principala țintă a atacurilor Rusiei rămâne Kievul, avertizând astfel locuitorii care se întorc în oraș să fie foarte precauți. subliniind totodată riscul foarte mare asupra propriei vieți.
„În calitate de primar al Kievului, spun oricui: îmi pare rău, este riscul vostru personal, dar nu vă putem da garanţii … Atâta timp cât există război în Ucraina, nu putem da garanţii niciunui ucrainean”, a declarat primarul Kievului.