Ruby a fost externată cu perfuziile în mână! Ce se întâmplă cu artista în aceste momente

de: Năstase Mirabela
25 08. 2020

Ruby a fost externată astăzi din spital. Aceasta și-a uimit toți fanii, după ce și-a făcut apariția în plină stradă cu perfuziile în mână. De altfel, Ruby a reușit să-i sperie azi pe internauți când și-a făcut apariția pe Instagram stând într-un scaun cu rotile.

Ruby a fost externată cu perfuziile în mână!

Astfel că artista a stat câteva ore internată și a suferit o nouă intervenție la nivelul sânilor. Aceasta a fost nevoită să se opereze din nou, deoarece nu a avut grijă suficientă față de implanturi, iar felul său excentric de a fi i-a cam creat neplăceri.

De menționat este că aceste complicații la nivelul sânilor după ce artista s-a apucat să spargă lemne, iar din acest motiv a fost nevoită să ajungă din nou pe mâna medicilor. Dar, între timp, vedeta a ținut să-și anunțe fanii că este bine și a făcut multe glume până ce a intrat în sala de operație.

Ruby a fost externată cu perfuziile în mână!

A tăiat lemne și a ajuns pe mâna medicilor

”Acțiunea mea de acum câțiva ani m-a afectat pe termen lung și a trebuit să intervin din nou. Am început să rețin apa, mi-a scos apa doamna doctor. După care, iarăși. M-am pus să sparg lemne acum câteva zile și iata-mă, sunt aici! Dar o să fiu bine!”, a povestit Ruby într-un Instastory.

În urmă cu foarte puțin timp însă, artista a fost externată din spital, dar, cu toate acestea, nu a plecat cu mâna goală. Prin urmare, Ruby s-a filmat în mașină, dar și în plină stradă cu perfuziile în mâine, spre amuzamentul fanilor săi de pe Instagram.

„Gata, prietenii mei, mă duc acasă. V-am zis că sunt bine, bine rău. Nu plec cu mâna goală, uitați ce iau cu mine. Uitați că sunt bine rău.”, le-a precizat vedeta fanilor săi, în timp ce le arăta perfuziile.