Roxana Blagu, ex-Trident, nu și-a mai îmbrățișat de 9 ani fiica. Mesajul pentru ea îți rupe sufletul: „Îi transmit că o iubesc foarte mult!” VIDEO EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
27 05. 2023

Roxana Blagu nu și-a mai îmbrățișat de 9 ani fiica. Fosta solistă ne-a oferit un interviu, exclusiv pentru Playtech Știri, în care ne-a vorbit și despre marea suferință, dorul de fiica ei, Oana, aflată în custodia tatălui. Ne-a mai dezvăluit și de ce trupa Trident, care în urmă cu 13 ani făcea furori cu blugii cu vedere la posterior, nu va mai reveni niciodată pe scenă.

Roxana Blagu, despre secretele ei de frumusețe, la 37 de ani

Roxana Blagu susține că, la 37 de ani, are deja nevoie de tratamente faciale, dar și corporale, pentru a ține timpul în loc:

„Chiar frecventez clinica de înfrumusețare, destul de des, zic eu, îmi fac îmbunătățiri, la nivel facial, corporal. Încerc să țin timpul în loc și să țin pasul cu noutățile pentru că, în ultimul timp, apar tot felul de tehnici, care să ne mențină, așa, tinere. Frumusețea…Cred că trebuie să ne păstrăm naturalețea noastră, așa… Dar, tinerețea trece…”.

Fostele soliste ale trupei Trident nu vor să se întoarcă pe scenă

În ultima vreme, tot mai multe trupe dance de succes, de la începutul anilor 2000, au revenit pe scenă, și aici amintim Trei Sud Est, A.S.I.A. și AXXA. Iată însă că Trupa Trident, din componența căreia au făcut parte, în perioda 2005-2010, solistele Andreia Sibechi, Roxana Blagu și Loredana Poghircă, nu va mai figura pe afișe.

Roxana Blagu ne-a dezvăluit de ce muzica va rămâne pentru ele doar o amintire frumoasă.

„Nu vom reveni cu Trident, am vorbit cu fetele, am dezbătut problema, pentru că au fost situații în care ni s-a cerut să participăm la anumite festivaluri, și a trebuit să ne consultăm. Dar, Loredana e plecată din țară, locuiește la Londra, ne vedem destul de rar. Ea nu se ocupă de muzică, acolo, noi nu mai facem muzică. Loredana are grijă de fetița ei, pentru moment, care s-a născut acolo, e un pic mai dificil ca ea să se mute în țară. Și Andreia își crește cele două fetițe și are grijă de ele, ca să le îndrume spre o educație bună. Cu Andreia mă văd săptămânal, de două-trei ori. Dar, nu, nu ne mai vedem să facem asta, trupa. Cred că pentru noi a fost, așa, un moment bun, din adolescență”, ne-a mai declarat Roxana Blagu, exclusiv pentru Playtech Știri.

Cine a avut ideea blugilor cu vedere la posterior

Senzualele soliste din Trupa Trident făceau furori cu ținutele de infarct, cu care urcau pe scenă, cu blugii cu vedere la posterior. Iată cui i-a aparținut însă ideea.

„Eu făceam ținutele, asta a fost pasiunea mea, mare, moda, și am continuat în această direcție. Băgam pur și simplu forfecuța de unghii în blugi și îi decupam la spate, stăteam acasă și așa făceam…Nu erau blugi chinezești, erau blugi de firmă. A prins ideea, după care am pornit cu niște pantaloni, am reușit să ducem acea decupătură în mai multe piese vestimentare…A fost o joacă, o găselniță, care a prins. Și acum am un atelier de creație, lucrez hăinuțe pentru femei, ceea ce mi-a plăcut mie, de mică, asta a fost pasiunea mea, designul vestimentar. Lumea a cumpărat haine și în pandemie, online-ul a mers cel mai bine. Nu am un business mare. Cât să îmi placă ceea ce fac și să nu mă plictisească”, ne-a mai zis Roxana Blagu, exclusiv pentru Playtech Știri.

Își adoră fiul, pe Sasha: „Mi-a plăcut mult perioada sarcinii”

Roxana este topită după fiul ei, Sasha, care, în curând, va împlini trei ani, și care e frumos ca un fotomodel.

„Puștiul e frumos, crește, nici nu-mi dau seama cum au trecut trei ani. În curând, el face trei ani și nu-mi dau seama, parcă mai ieri eram însărcinată și mă bucuram de burtică. Am rămas cu chestia asta, când văd o femeie însărcinată, am, așa, un dor, o nostalgie, mi-a plăcut mult perioada sarcinii”, a mai adăugat Roxana Blagu, pentru Playtech Știri.

Roxana Blagu nu și-a mai îmbrățișat de 9 ani fiica

Roxana are însă și o mare durere sufletească. Nu și-a mai îmbrățișat fiica, pe Oana, de 9 ani, de când se află în custodia tatălui. Adolescenta, acum în vârstă de 14 ani, refuză să își vadă mama, deși Roxana a făcut tot ce e omenește posibil să ajungă la sufletul ei.

Prin intermediul Playtech Știri, solista îi transmite fetei sale un mesaj emoționant:

„Speranța moare ultima. Mai ales ca mamă nu am cum să nu mă gândesc și nu am cum să nu sper că într-o zi se va întâmpla lucrul acesta (n.r.- să ne vedem și să vorbim). O înțeleg, nu o condamn pe ea, atât știe, atât a fost învățată. Îi transmit că o iubesc foarte mult. Ea știe, o iubesc necondiționat, nu contează unde este. Cred că în sufletul ei știe lucrul acesta. De aceea și vorbesc despre acest subiect, când sunt întrebată, cu toate că ultima dată când ne-am văzut întâmplător în parc m-a rugat să nu mai vorbesc despre ea. Sper, da, ca, într-o zi….Nu am însă altfel cum să comunic cu ea, decât așa. În momentul în care merg după ea, pentru că au fost mulți ani de zile și multe situații, se creează o situație care nu e în favoarea ei și atunci evit…”.

„Ne dorim ca Sasha să crească înconjurat de bunici”

Fosta solistă a trupei Trident ne-a mai zis și ce destinații a ales pentru vacanța de vară, dar și cu cine va pleca la drum:

„Avem două vacanțe, anul acesta, poate, trei. Vom pleca în Grecia, noi ne facem vacanțele și împreună cu socrii mei, cu toată familia, pentru că ne dorim ca Sasha să crească înconjurat de bunici, de ambele perechi de bunici. Vom avea o vacanță în Grecia, una în Italia, mergem, ne plimbăm vara cu el după noi. Așteptăm să mai crească, ca să ne mai îndepărtăm așa cu vacanțele”.

Video: Dorin Marinuș