Rona Hartner, surprinsă de criză în Franța. În ce stare este acum, după ce a învins cancerul

de: Năstase Mirabela
30 03. 2020

Rona Hartner a traversat cea critică perioadă din viața ei. Artista a scăpat de cancer, iar acum este precaută. Acum, din cauza coronavirusului s-a autoizolat în casa sa din sudul Franței și afirmă că nu se plictisește deloc.

Rona Hartner, surprinsă de criză în Franța

Rona Hartner a oferit un interviu pentru Click!, povestind amănunte din viața sa actuală. Vedeta a povestit cum se autoimunizează și că face măști pentru vecinii săi, dar și faptul că obișnuiește să cânte onlune muzică creștină, electro, gospel, ba chiar a făcut și o slujbă electro, rugându-se alături de toți cei ce o urmăresc.

Rona Hartner a precizat și cum stă cu sănătatea în prezent, după ce a învins cancerul.

”Chiar înainte de nebunia asta am fost la doctor pentru un consult general și mi-a spus că nu fac parte din persoanele care sunt hipoimune, am o imunitate foarte bună, nu mai sunt sub chimioterapie, Doamne Ferește. Am luat toate precauțiile posibile și imposibile, am spălat toată casa cu clor, de la A la Z, am pus măști în fața casei pentru vecinii mei, cusute de mine. Eu le-am făcut și le-am cusut, le-am sterilizat cu fierul de călcat și le-am dat și cu spray dezinfectant. Oamenii se servesc, își ia fiecare masca și pleacă. Trebuie să fac altele acum și mi se pare strigător la cer că într-o țară civilizată ca Franța să nu existe măști. Cea mai bună soluție este să nu te îmbolnăvești, pentru că nu știi când vei fi tratat. Te poți pune pe picioare, dar dacă boală este avansată, practic nu se mai poate face nimic”, a spus vedeta.

Ce face Rona Hartner în carantină

Ce face Rona Hartner în carantină? Ei bine, se verifică, își ia temperatura, se autoimunizează cu uleiuri esențiale și ghimbir, lămâie și dafin.  ”Se pune o picătură pe zahăr și se înghite, este un foarte puternic antiinflamator local. Se ia pe stomacul gol. Mănânc foarte multă ceapă și usturoi, mă imunizez și cu tradiționala țuică. Nu am voie să beau, dar iau în fiecare dimineață, de când cu acest virus, câte un căpăcel de țuică, pe stomacul gol. Aerisesc foarte bine casa și am baftă de un câine care iese singur în fața casei, își face nevoile și se întoarce”, a spus Rona Hartner pentru Click!.