Românii care primesc bani în plus în ianuarie 2022. Nu trebuie să facă nimic, se acordă din oficiu

de: Ștefan R. Apostol
19 12. 2021

Premierul Nicolae Ciucă a emis pe 16 decembrie, o nou Ordonanță de Urgență. OUG 126/2021 prevede un nou ajutor financiar pentru o anume categorie socială, banii find distribuiți din oficiu. Banii vor ajunge în conturi, începnd cu prima lună a anului viitor.  Este vorba de persoanele cu dizabilități de handicap. Aceștia vor primi din partea statului o așa-numită a treisprezea indemnizație. Ordonanța emisă prevede acest ajutor inclusă în programul de guvernare al actualui guvern pentru perioada 2021-2024.

A treisprezea indemnizație pentru persoanele cu dizabilități de handicap

OUG 126/2021 prevede un nou ajutor financiar, sub forma unor indemnizații compensatorii pentru persoanele cu dizabilități de handicap. Ordonanța a fost deja publicată în Monitorul Oficial și își va face efectul începând cu data de 1 ianuarie 2022. Banii vor fi primiți din oficiu, atât de persoanele cu dizabilități de handicap adulte, cât și de copii aflați în aceeași situație, după cum urmează:

  • adulții cu dizabilități vor primi 350 de lei pentru handicap grav, 265 de lei pentru handicap accentuat și 60 de lei pentru handicap mediu,
  • părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție socială va primi 300 de lei pentru handicap grav, 175 de lei pentru handicap accentuat și 60 de lei pentru handicap mediu.

 

Conform conținutului OUG 126/2021, cei cre vor beneficia de această a treisprezea indemnizație nu vor trebui să depună niciun act către instituțiile statului, ci vor primi acești bani din oficiu.

Drepturile speciale pentru această categorie socială

În ultimii ani nu s-a mai legiferat nicio nouă formă de ajutor social pentru persoanele cu dizabilități de handicap, și în general pentru toată această categorie socială. Acest tip de drepturi, denumite drepturi speciale, sunt garantate prin Constituția României, și ar fi trebuit aplicate sau legiferate de mai mult timp.

În acest context, sumele care vor veni prin OUG 126/2021 sunt bine venite pentru această categorie socială, care și-așa a fost destul de mult timp marginalizată. În ordonanța publicată în Monitorul Oficial se mai face precizarea că aceste drepturi speciale nu vor  putea fi subiectul unor executări silite, în cazul unor datorii către stat sau terțe părți, dar nici nu se vor lua în calcul în momentul stabilirii drepturilor prvind venitul minim garantat al persoanei.

Același lucru va fi valabil și în cazul stabilirii alocației pentru susținerea acestor persoane cu dizabilități și nici cele legate de protecția socială în cazul consumatorului vulnerbabil de energie, se mai spune în OUG 126/2021.

Publicată în Monitorul Oficial, în ediția de miercuri, OUG 126/2021 va avea efect începând cu prima zi a anului viitor, iar banii vor intra automat în conturile celor direct vizați de această măsură socială, conform AvocatNet.