Un cutremur cu magnitudinea de 2,8 pe scara Richter a speriat locuitorii din Buzău, în noaptea de miercuri spre joi, semnalând din nou activitatea seismică din zona Vrancea, cunoscută pentru astfel de evenimente. Ce adâncime a avut și unde s-a resimțit mai puternic?
Potrivit Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul a avut loc la ora locală 00:54:54 și s-a produs la o adâncime semnificativă de 123 kilometri.
Epicentrul seismului a fost în apropierea unor orașe importante, printre care se numără Buzău (la aproximativ 47 de kilometri nord-vest), Focșani (la aproximativ 61 de kilometri sud-vest), Sfântu-Gheorghe (la aproximativ 68 de kilometri sud-est), Ploiești (la aproximativ 69 de kilometri nord-est) și Brașov (la aproximativ 69 de kilometri est).
Din fericire, nu s-au raportat victime sau pagube, însă oamenii din zonă sunt îngrijorați de frecvența acestor cutremure.
Vă remaintim că, în cursul nopții de marți spre joi, au avut loc două cutremure, la interval de 7 minute între ele.
ambele în zona seismică Vrancea. Primul, cu magnitudinea de 3,1, a avut loc la ora locală 5:37 în Buzău, la o adâncime de 100,6 kilometri, afectând orașe precum Buzău, Sfântu-Gheorghe, Brașov, Focșani, Ploiești și Târgoviște.
Al doilea, tot cu magnitudinea de 3,1, a avut loc la ora locală 5:44 în Vrancea, la o adâncime de 15,9 kilometri, afectând zonele Focșani, Buzău, Sfântu-Gheorghe, Brașov și Ploiești.
Seismologii și autoritățile monitorizează în continuare situația și avertizează cu privire la posibile replici ale cutremurelor în viitorul apropiat.
În primele două săptămâni ale lunii septembrie, România a fost martora unei activități seismice semnificative, înregistrând un total de 19 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,2 pe scara Richter.
Aceste evenimente au ridicat semnale de alarmă în rândul experților în seismologie și au intensificat pregătirea ccetățenilor și autorităților pentru evenimente seismice cu risc.
Dintre cele 19 cutremure, 15 au avut loc în județele Vrancea și Buzău, care fac parte din zona seismică Vrancea și sunt recunoscute ca una dintre cele mai active regiuni seismice din Europa. Această zonă a României este cunoscută pentru cutremurele sale periodice și trebuie să fie mereu pregătită pentru a face față acestor evenimente naturale.
Două dintre cutremure s-au produs în județul Buzău, în regiunea Munteniei, iar câte unul în județele Gorj și Brașov, care se află în zonele Olteniei și Transilvaniei.