România sub alertă de vreme rea. Ce zone sunt afectate în weekend

de: Emanuela Pană
19 06. 2020

Ne așteaptă noi zile de ploi, vijelii, furtună și grindină. Vremea se înăsprește în cea mai mare parte a țării. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, un cod portocaliu de furtună şi ploi torenţiale valabil de la ora 12:00 până la noaptea, la ora 02:00. Vă transmitem avertismentul meteorologilor pentru acest weekend.

Cod portocaliu de ploi şi furtuni

Alerta meteo a ANM a fost prelungită! Meteorologii anunţă cod portocaliu de vreme rea, de vineri de la ora 12:00 până sâmbătă la ora 02:00, în aproape toate zonele țării.

În intervalul menționat sunt anunţate perioade de instabilitate accentuată, și se mențin până în prima parte a săptămânii viitoare, iar în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza atenţionările emise.

„În după-amiaza zilei de vineri, 19 iunie, și în prima parte a nopții de vineri spre sâmbătă (19/20 iunie), în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul și nordul Munteniei, precum și în zonele montane, vor fi intervale cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse, 50…80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină“, transmit meteorologii.

Mai mult, o altă alertă cod galben de precipitaţii este valabilă până luni la ora 10:00 şi cuprinde toată România.

„În intervalul 20 iunie, ora 10:00 – 22 iunie, ora 10:00, la nivelul întregii ţări vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp“, informează ANM.

Maximele zilei de astăzi se vor încadra între 20 de grade în depresiuni și 29 de grade Celsius în sudul Olteniei, iar temperaturile minime între 12 și 20 de grade Celsius.

Cum va fi vremea în Capitală

În București vremea va fi instabilă, ca în majoritatea regiunilor țării. Mai ales pe parcursul zilei, cerul va prezenta înnorări accentuate și vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului de scurtă durată, iar cantitățile de apă vor fi însemnate.

Totodată, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 26 de grade Celsius.