Meciul România – Rusia s-a disputat astăzi, duminică, 8 decembrie 2019, de la ora 08:00, în deschiderea grupei principale, şi a fost prima apariţie ca adversar a lui Martin Ambros, în vârstă de 51 de ani, de când a plecat de la naţionala noastră. Meciul a fst transmis live şi pe Digi Sport și Telekom.
UPDATE 9.30: România a suferit o înfrângere în fața Rusiei de 18-27. Tricolorele au ratat șansa de ajunge în semifinale la Campionatul Mondial, dar mai au încă mai pot face asta dacă câștigă următoarele două partide, cu Suedia și Japonia.
Pentru a se califica la turneul preolimpic, România trebuia să termine cel puțin pe poziția a patra în grupa principală. Doar primele șapte grupe se califică la turneul preolimpic, care ne poate duce la Jocurile Olimpice.
Important de precizat este și faptul că dacă Rusia sau Olanda termină în primele 7, automat și România va ajunge la turneele preolimpice, după locul 4 obținut la Euro 2018. Atunci Rusia și Olanda au terminat pe locurile 2, respectiv 3.
Trei turnee preolimpice vor fi organizate în perioada 19-22 martie a câte patru formații. Din fiecare grupă primele două câștigătoare se vor califica la Jocurile Olimpice.
România va întâlni Rusia în primul meci din a doua fază a CM de handbal feminin din Japonia. Întâlnirea a fost posibilă după ce Neagu a înscris golul decisiv în partida cu Ungaria şi a adus calificarea selecţionatei antrenate de Ryde.
România se reîntâlneşte cu Rusia după ce anul trecut rusoaicele ne-au învins în semifinalele CE. Ultima victorie tricoloră la un turneu final datează tot de la un CE, cel din 2016.
Pentru România va urma meciul cu Rusia, câștigătoarea Grupei D, care se va disputa azi, duminică, 8 decembrie 2019, de la ora 08:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Șansele ca handbalistele noastre să ajungă în semifinale sunt mai mult teoretice.
Pentru a se îndeplini un astfel de scenariu, este obligatoriu ca România să câștige toate cele trei meciuri din Grupa Principală, după care să stea la mâna rezultatelor.
Rusia și Spania s-au calificat, în grupa din care facem și noi parte, cu câte patru puncte, Muntenegru și Suedia, cu câte două puncte, în timp ce România și Japonia au zero puncte. În semifinale se califică doar primele două clasate, astfel că este extrem de complicat ca România să ajungă în careul de ași, chiar dacă unii se gândesc deja acolo.
Mai corect pentru noi ar fi o clasare în Grupa Principală pe locul 3 sau 4, cele care asigură prezența la turneul preolimpic, în vederea Jocurilor Olimpice de la anul, găzduite de Tokyo.
Pentru ca România să ajungă în penultimul act al Mondialului de handbal este foarte, foarte complicat. Elevele lui Tomas Ryde trebuie să învingă Rusia, după care naționala lui Ambros Martin, cel care a fost şi selecţionerul naţionalei României, trebuie să mai piardă un meci.
În schimb, Spania, chiar dacă va pierde un meci și va ajunge la egalitate de puncte cu noi, va avea avantajul victoriei directe din faza grupelor.
Marea absentă din lotul Rusiei este Daria Dmitrieva, una din handbalistele remarcate la Jocurile Olimpice unde echipa a cucerit medalia de aur la Rio după o finală cu Franţa. Jucătoarea de la CSKA Moscova, accidentată din luna august, a dat un interviu în presa din Rusia şi a vorbit despre următoarele dueluri din grupa principală.
„Cel mai tare adversar este Spania, indiscutabil. România şi Muntenegru nu ne pot produce surprize, în schimb Spania ar putea veni cu ceva nou, are un joc care ne-ar putea crea probleme. Asta chiar dacă Ambros Martin le cunoaşte destul de bine şi pe spaniole, la fel şi pe românce. Avem o echipă tare, Yaroslava Frolova a făcut un meci mare iar Anna Vyakhireva a fost fenomenală, a jucat 55 de minute, aproape că nu a fost schimbată deloc! Poate nu înscrie, dar pasele sale sunt esenţiale în jocul echipei,” a declarat handbalista din Rusia înaintea meciului cu România.
După demisia de la Naţionala României, Ambros Martin a plecat la Rostov şi apoi a devenit antrenorul naţionalei Rusiei, în locul legendarului Evgeny Trefilov.
România va juca primul meci din Main Round, astăzi, duminică, 8 decembrie, de la ora 8:00, împotriva câştigătoarei grupei D, Rusia, care a învins Suedia, în ultimul meci din grupă, cu 30-22.
Va urma partida cu Suedia, a doua clasată din grupa D, marţi, 10 decembrie, de la ora 13:30, şi duelul cu Japonia, programat miercuri, 11 decembrie, tot de la ora 11:00.