15 ian. 2019 | 06:21

România, în sfârșit, campioană la agricultură: ce se face bine la noi

Știri generale
România, în sfârșit, campioană la agricultură: ce se face bine la noi

România se află pentru prima oară în fruntea producției de porumb, la nivel european. Însă, acestă reușită se datorează investitorilor străini. Din aproximativ zece producători locali, șase firme sunt controlate de investitori străini.

România asigură aproape o treime din pro­duc­ţia totală de porumb din Uniu­nea Europeană, mai exct  27,8%. Asta după ce în anul 2018 a avut cea mai mare producţie de porumb din istoria ţării, care se ridica la 18,9 milioane de tone, ceea ce s-ar traduce prin aproa­pe trei miliarde euro. Ast­fel, România a obţinut locul întâi în UE, potrivit datelor de la Eurostat.

Cel mai mare producător local după suprafaţa cultivată a fost Agricost (ferma In­sula Mare a Brăilei),  cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România. Aceasta este deţinuă de arabii de la Al Dahra, potrivit Ministerului Agriculturii, pe baza datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricul­tu­ră (APIA). Agricost exploatează peste 56.000 de hectare.

După Agricost, următoarele poziţii în to­pul celor mai mari producători de porumb în 2018 sunt ocupate de companiile Comcereal şi Trans­avia, ambele cu capital românesc. Com­ce­­­real Vaslui (CCEV) este una dintre principalele firme ale grupului Racova.

Pe locul trei s-a situat grupul Trans­avia, cel mai mare business din industria cărnii de pui de pe plan local, deţinut de antre­pre­­norul Ioan Popa. „Anul trecut a fost foarte bun pentru producţia de porumb, dar noi producem cereale pentru consumul propriu. Activitatea de bază rămâne creşterea puilor“, a spus Ioan Popa, pre­şe­dintele grupului Transavia.

Locul patru la capitolul cel mai mare beneficiar de sub­ven­ţie din 2018 pentru suprafaţa de porumb cul­ti­­vată este deținut de Oltyre, companie care se ocupă de cul­tivarea cerealelor, al căruit acționar este Mihai Anghel. În 2017, Oltyre a avut venituri în valoare de 130 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania AgroChirnogi din Călăraşi, deţi­nută de omul de afaceri libanez El Khalil, s-a situat pe locul cinci în topul subvenţiilor atrase după suprafaţă de porumb cultivată. Pe următorul loc se află compania JD Agro Cocora, care face parte din grupul Romania Farm Invest A/S, controlat de danezul Erik Jantzen. Obiectivul principal al companiei este cultivarea cerealelor. Pe pozițiile șase și șapte se află com­pa­niile Agricola San Giorgio, detinută de fa­milia Conti din Italia, respectiv compania te­leor­­măneană Agrinatura, cu acţionariat britanic.

Din zece producători de porumb după suprafaţa cultivată, doar patru producători au acţionariat 100% românesc, ceilalţi şase au acţionariat majoritar sau total străin. Cei mai mari fermieri români producători de porumb sunt Mihai Anghel, Ioan Nicolae şi Ioan Popa (Transavia), care produce pentru consumul propriu.

„2018 a fost un an bun, iar principalul fac­tor al creşterii producţiei de porumb a fost vre­mea, care a fost optimă pentru dezvoltarea po­rum­bului“, spune Mihai Anghel, proprietarul companiei de cereale Cerealcom Dolj.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro