România, lider mondial în topul internetului în lume, la raportul viteză-preț. Unde e cel mai ieftin și țara în care net-ul e valoros ca aurul
România se poate mândri că ocupă locul 1 în lume în ceea ce privește raportul viteză-preț la internet! Așadar, dacă ne-am obișnuit ca țara noastră să conducă în topuri rușinoase, cum ar fi bolile de plămâni, accidente, poluare, igienă precară, etc, acum România dispune de cel mai bun raport calitate/ preț când vine vorba despre internet.
România, lider mondial în topul internetului în lume, la raportul viteză-preț
Potrivit unui studiu care a analizat viteza și prețul internetului în 159 de țări, românii beneficiază de cel mai bun raport calitate/ preț când vine vorba despre internet. Prezența unei infrastructuri de rețea bune face ca în Europa de Est majortatea statelor să se situeze în prima jumătate a clasamentului global în funcție de cele mai mici prețuri de internet mobil. În top 20, Polonia se încadrează după acest criteriu, urmată fiind de România (1,03 de dolari) și Moldova (1,12 de dolari).
Totodată, România se află pe locul al doilea în Europa de Est și pe locul 39 în lume în clasamentelor țărilor cu cel mai ieftin internet mobil, în coborâre cu două poziții față de raportul anterior. Prețul mediul plătit în România pentru 1 GB de date mobile este de 1.03 dolari, redus de la 1.89 dolari, studiul fiind realizat pe 11 planuri tarifare de la noi din țară.
Unde este cel mai scump internet pe mobil din lume
Prețurile datelor mobile din Grecia sunt mult mai scumpe decât în oricare dintre vecinii săi, prețul mediu pentru 1 GB fiind de 12,06 dolari. Acest lucru plasează țara în primele 30 de locuri din lume cu cele mai scumpe date mobile, primul loc fiind ocupat de Insula Sfânta Elena (52,50 de dolari). Intrucât insulele au șanse mai mici să aibă o infrastructură extinsă de fibre, conectarea se face prin satelit, ceea ce înseamnă un cost în plus pentru consumator.
La polul opus, cele mai ieftine țări din punct de vedere al costului mediu de 1 GB de date mobile sunt India (0,09 de dolari), Israel (0,11 de dolari), Kârgâzstan (0,21 de dolari), Italia (0,43 de dolari) și Ucraina (0,46 de dolari). Acestea dețin o infractrustură excelentă în bandă largă pe fibră și se bazează foarte mult pe datele mobile ca mijloc principal pentru a-și menține populația conectată la restul lumii. Studiul a fost făcut de cable.co.uk, în cadrul acestuia fiind analizate 5.554 de planuri tarifare din 228 de țări.