România, la un pas de război? Avertismentul lui Emmanuel Macron după sosirea în țară
Președintele Emmanuel Macron a aterizat, marți seară, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, din Constanța, acolo unde a fost întâmpinat de premierul Nicolae Ciucă. Cei doi oficiali s-au urcat în mașini, urmând a se opri la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, unde s-au întâlnit cu militari trimiși de aliații NATO pentru a-și apăra teritoriile. Ulterior, liderul francez a transmis un mesaj care a stârnit îngrijorare în rândul românilor.
Mesajul transmis de Emmanuel Macron după vizita în România
Președintele francez efectuează în această perioadă un turneu în zona de est a Europei, România fiind prima țară vizitată. După sosirea pe teritoriul nostru, Emmanuel Macron a transmis un mesaj pe Twitter prin iintermediul căruia explică motivul prezenței sale aici, fiind vorba despre desfășurea războiului la un pas de țara noastră, lăsând să se înțeleagă pericolul reprezentat de acest dezavantaj geografic
”Războiul este o realitate în Ucraina. Este la porţile României şi ameninţă întregul nostru continent. La frontierele Uniunii noastre europene, pentru a preveni orice tentativă de destabilizare şi de agresiune împotriva Europei, implicarea forţelor noastre este fundamentală”, a scris Emmanuel Macron pe Twitter.
De asemenea, președintele francez a ținut să le mulțumească soldaților francezi prezenți la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, care își îndeplinesc cu succes misiunea de a apăra granițele României.
„În timp ce Rusia invada Ucraina, ați fost detașați în timp record aici, în România, într-o misiune care are sens, o misiune unică de protecție și credibilitate. Întruchipați solidaritatea și securitatea europeană. Națiunea vă este recunoscătoare pentru angajamentul dumneavoastră și al familiilor dumneavoastră”, a declarat președintele francez.
Emmanuel Macron, mândru de prezența militarilor francezi în România
Președintele Franței a dezvăluit că se mândrește de legăturile bune consolidate între soldații francezi și cei belgieni, dând asigurări cu privire la o bună consolidare a securității europene pe teritoriul țării noastre.
„Este o sursă de mândrie pentru Franța să fie acolo, pe acest pământ românesc la avanposturile estice ale Europei, când războiul se întoarce pe continent, Ceea ce construim cu Belgia este fără precedent. Europa apărării se construiește aici, în acest parteneriat și această intimidate”, a transmis președintele francez.
În cursul acestei dimineți, liderul francez s-a întâlnit cu omologul său român, Klaus Iohannis, la Baza „Mihail Kogălniceanu”, acolo unde au mai fost prezenți Nicolae Ciucă și Bogdan Aurescu.
Cei doi președinți au în plan mai multe discuții, printre care și posibilitatea de dezvoltare a parteneriatului strategic româno-francez, reînnoit în 2018 la Paris, fiind semnat de ambii președinți. Aceștia vor încerca să găsească noi soluții legate de modul în care pot sprijini Ucraina, dar și despre aderarea României în spațiul Schengen.
”Bun venit în România, dragă preşedinte Emmanuel Macron! Angajamentul trupelor noastre şi a celorlalţi aliaţi dovedeşte unitatea noastră şi întăreşte securitatea Mării Negre şi a regiunii euro-atlantice. Împreună suntem mai puternici!”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter, după sosirea lui Emmanuel Macron în țară.