România și Anglia se duelează azi, 21 iunie, într-un meci din grupa C din cadrul Campionatului European U21. Ce au scris jurnaliștii britanici despre echipa noastră, dar în special despre Ianis Hagi?
Înaintea meciului din seara aceasta, dintre România și Anglia, jurnaliștii de la The Telegraph au avertizat faptul că jucătorul Ianis Hagi este principalul pericol pentru echipa britanicilor. De asemenea, publicația în cauză a mai notat și că, deși România nu a mai avut rezultate bune în ultimii ani, nu trebuie să fie desconsiderată. „România nu a mai ajuns în fazele eliminatorii la nivel de națională mare din 2000, iar la tineret nu a participat la un turneu final din 1998. Calificarea este deja o performanță pentru ei, dar Anglia ar comite o mare greșeală să desconsidere această echipă”, a mai scris sursa citata.
Un număr de 32 de țări televizează al doilea meci de la EURO pentru tricolori. Sunt așteptați aproximativ 10.000 de români pentru susținerea echipei României. O victorie pentru Mirel Rădoi ar fi un pas mare spre semifinale. Acesta a declarat că echipa sa va căuta să repete jocul agresiv făcut în Croația, declarându-se convins de atacul englezilor încă din start. Anglia are în palmares 4 succese, trei jocuri cu remiză și o singură victorie.
„Există oare un fotbalist care să poarte un nume mai greu pentru o țară decât Ianis, tânărul de 20 de ani din naționala României? El este fiul lui Gheorghe Hagi, eroul de la Cupa Mondială din 1994, când a fost supranumit ‘Maradona din Carpați’ datorită geniului său. Ianis va da piept cu Anglia vineri, după ce a jucat un rol cheie în victoria cu Croația. El nu este egalul tatălui său, dar cine este?, ci un numar 10 cu reale calitati”, a scris The Telegraph.