Româncele sunt în continuare umilite, abuzate și exploatate în Italia. Mărturii șocante: ”Suntem considerate obiecte”
Un nou raport întocmit de o organizație umanitară din Italia, condusă de organele de guvernare, arată că româncele sunt, și în anul 2023, umilite, abuzate și exploatate la locurile de muncă din domeniul agriculturii. Adriana, una dintre muncitoare, spune că sunt tratate ca niște obiecte.
Româncele, exploatate pe terenurile Italiei
Cel mai recent raport Cambia Terra, întocmit sub autoritatea ActionAid Italia, o organizație condusă de organele de guvernare de la Roma, confirmă că femeile care muncesc în domeniul agriculturii în statul european amintit continuă să fie exploatate. Printre ele, se numără și multe românce.
Raportul redă realitatea complexă a gradului de exploatare care are loc în domeniul agriculturii, în Italia, încă din anul 2016. Reprezentanții grupurilor de activiști și voluntari, spun că, și în anul 2023, femeile din România sunt abuzate și umilite pe terenurile din sudul statului european.
Multe românce se confruntă cu condiții îngrozitoare la locul de muncă și sunt expuse la abuzuri pe multiple planuri, ele activând în mod ilegal pe teritoriul Italiei, într-o economie subterană de peste cinci miliarde de euro. Câștigă salarii infime, fiind plătite mult mai puțin decât bărbații.
Caporalii, adică intermediarii care angajează româncele pentru a lucra pe terenurile agricole din sudul Italiei, au grijă să le supună unui program de muncă asemănător cu cel pe care îl prestează bărbații. Doar că banii pe care îi primesc sunt mult mai puțini: 28 euro/zi, în comparație cu 42 euro.
”Ne simțim ca un nimic, suntem considerate obiecte”
Ana lucrează terenul agricol pe care se cultivă căpșuni. Are 32 de ani și a ajuns în Italia în urmă cu zece ani, prin părinții săi. Și-ar dori să poată termina facultatea de economie, însă nu are suficienți bani pentru a-și permite asta, soțul său lucrând în același domeniu.
Femeile care lucrează în agricultură, în sudul Italiei, au dificultăți privind maternitatea, din cauza lipsei accesului la servicii de asistență socială. Din cauza situației în care se află, depind de grădinițe neautorizate și servicii plătite integral.
„Azi m-am trezit foarte devreme, la 4, pentru că noi, muncitorii, suntem deja pe câmp la 6. Pregătim pământul pentru plantarea căpșunilor, îl fertilizăm. Mereu trebuie să fiu aplecată chiar și 12-13 ore. Sunt însărcinată cu al doilea copil, e foarte obositor”, a spus Ana.
Adriana, o româncă de 45 de ani, a mărturisit că femeile din domeniul agricol sunt expuse la hărțuire sub multiple forme: fizic, psihologic, dar și sexual. Toate aceste probleme subminează încredere în sine a femeilor care practică munca pe terenuri agricole, arată raportul Cambia Terra.
„Femeile din agricultură sunt expuse la hărțuire peste tot: la locul de muncă, pe mijloacele de transport, în sere, în depozitele de ambalaje, în cazare. Ne simțim ca un nimic, pentru că suntem considerate obiecte”, a conchis Adriana, româncă de 45 de ani.