La spectaculosul meci Generația de Aur-Legendele Lumii, de la Arena Națională și încheiat cu victoria tricolorilor, cu scorul de 3-2, au fost, atât pe teren, cât și în tribune, gloriile fotbalului. Însă, nu și Rică Răducanu (78 de ani), fostul mare portar al echipei Rapid. Prin intermediul Playtech Știri, acesta le transmite un mesaj usturător foștilor colegi de breaslă, care l-au ”uitat” acasă.
Printre cei 30.000 de spectatori veniți pe Arena Națională ca să asiste cu sufletul la gură la meciul legendelor fotbalului, nu s-a aflat și Rică Răducanu, care consideră că, pentru tot ce a făcut pentru sportul românesc, ar fi meritat o invitație în tribune, în semn de apreciere:
”Eu i-am crescut pe ăia, începând cu Stelea, eu l-am susținut, așa a fost treaba. Pe Prunea tot așa mă duceam să îi pun o vorbă bună la antrenori ca să îl ia. Nu m-a căutat și pe mine nimeni ca să mă duc acolo.
Trebuia să fiu acolo, meritam, sunt foarte supărat, nici nu-mi vine să cred. Mi-a zis cineva că de ce nu l-am sunat pe Gică Popescu, ca să mă invite. Păi, cum așa? Eu îl respect, eu îi ziceam Superman, că dădea gol cu capul, cu piciorul, din unghiuri dificile.
Dintre cei mai mari fotbaliști ai României eu îi numesc pe Gică Hagi, Gică Popescu și pe Miodrag Belodedici. Dar noi am avut mari fotbaliști, nu am dus lipsă de talente, au jucat și în străinătate. A fost o Generație de Aur”.
Lui Rică Răducanu îi este foarte greu să înțeleagă de ce a fost dat deoparte, la acest eveniment de proporții pentru fotbalul mondial, cu atât mai mult cu cât, în perioada de glorie, a stat la povești cu foarte mulți sportivi, la un pahar de bere:
”Cu unii dintre ei am petrecut la o bere, cu gagicile, și uite că acum nu mă mai bagă în seamă. M-au uitat acasă, credeau că îi eclipsez?
Eu și Dobrin am fost, cândva, răsfățații televiziunilor și ai ziariștilor și poate că toate camerele ar fi fost pe mine, pentru interviuri, și de data asta. Cândva, însă, nu exista eveniment fără mine”.
Rică Răducanu ne-a vorbit și despre suferința fostului mare fotbalist Iosif Rotariu, a cărui soție a încetat ieri din viață, după o lungă suferință:
”Săracul de el, băiatul ăsta nu știu cum mai trăiește, prin câte a trecut, a avut belele mari încă de la început. A avut șansa vieții să mai joace pe afară, ca să mai facă un ban. Acum nici pe el nu-l mai bagă nimeni în seamă, dacă e sărac.
S-a chinuit mult cu copiii, cu fiica pe care o înfiase și care suferite vreo 30 de operații, apoi cu soția, biata de ea, care a murit de cancer. Cât să mai ducă, bietul de el? Condoleanțe!”, a mai menționat Rică Răducanu, exclusiv pentru Playtech Știri.