Reușită uriașă pentru fiica lui Mihai Gâdea. Prezentatorul TV, extrem de emoționat: “M-ai bucurat cât pentru toată viața”

Reușită uriașă pentru fiica lui Mihai Gâdea. Prezentatorul TV, extrem de emoționat: “M-ai bucurat cât pentru toată viața”
Reusita pentru fiica lui Mihai Gadea

Karina, fiica lui Mihai Gâdea, a dat lovitura. Tânăra de 19 ani și-a făcut mândră tatăl, după ce moderatorul de la Antena 3 i-a lăudat reușitele. Ce a făcut fiica jurnalistului de l-a emoționat pe părintele său. Cuvintele au fost de prisos. Ce a declarat vedeta trustului Intact.

Fata lui Mihai Gâdea s-a lansat în muzică

Mihai Gâdea are toate motivele pentru a fi fericit. Pe lângă faptul că are o carieră fulminantă în domeniul televiziunii, este unul dintre cei mai reputați prezentatori TV din România, jurnalistul are o familie fericită cu care se mândrește.

Karina, fiica vedetei de la Antena 3, a reușit să pătrundă în industria muzicală autohtonă, lucru care l-a bucurat enorm pe părintele său. Fiica lui Mihai Gâdea și-a lansat prima piesă din carieră, sub numele de scenă K. Cântecul se numește START și beneficiază de propriul videoclip pe Youtube.

Mihai Gâdea a fost profund impresionat de talentul fetei sale, pe care a lăudat-o pe rețelele sociale, mărturisindu-i cât de mândru este de reușitele

„Orice părinte îşi doreşte ca puiul lui să fie fericit. Astăzi, însă, tu, iubita mea Karina, m-ai bucurat cât pentru toată viaţa! Sunt atât de mândru încât un milion de postări pe orice reţea de socializare n-ar reuşi să cuprindă ce m-ai făcut să trăiesc astăzi!

Ai compus o piesa, ai regizat un clip cu talent și mult suflet! „START” este pe repeat acasă, în maşină şi la birou! Felicitări, iubita mea!”, a scris Mihai Gâdea într-o postare pe Facebook.

Ce mesaj emoționant i-a transmis Mihai Gâdea fiicei sale

Melodia a fost compusă chiar de Karina, în limba engleză, iar videoclipul a fost regizat de fiica lui Mihai Gâdea. În doar 3 ore de la lansare, piesa a adunat aproximativ șase mii de vizualizări și zeci de comentarii.

„Un “ START” reușit 🙂. Succes!

Am ramas cu un vibe asa reconfortant parca as fi vazut un film de arta. FELICITARI!

Mult succes! Talentul se moștenește! 🌹

Felicitări pentru acest minunat început! La cât mai multe astfel de realizări! ❤⚘

FELICITARI ȘI UN MARE BRAVOOO!

Felicitări!!Minunata!!😍🤗❤”, sunt câteva dintre comentariile pe care oamenii le-au scrie pe Youtube, în dreptul piesei Karinei Gâdea.

Karina Maisha, fiica lui Mihai Gâdea, are 19 ani şi este studentă la Polimoda, una dintre cele mai prestigioase centre educaţionale de artă şi fashion din lume, potrivit Antena 3.