25 iul. 2022 | 17:53

Reușită pentru Adda după tratamentul pentru borelioză. Artista e în al nouălea cer! EXCLUSIV

EXCLUSIV
Reușită pentru Adda după tratamentul pentru borelioză. Artista e în al nouălea cer! EXCLUSIV
Reusita pentru Adda dupa tratamentul pentru borelioza

În urmă cu câteva luni, artista nu putea să cânte mai mult de două piese, din cauza afecțiunii sale. Tratamentul chinuitor pe care-l urmează a dat roade, iar Adda are acum lista plină de concerte. Aceasta ne-a mărturisit că e mai mult pe drumuri, urmând a cânta și-n Chișinău și că nu mai resimte urmele bolii.

Revenirea spectaculoasă a Addei, după ce a început tratamentul pentru borelioză: „Stau și o oră pe scenă”

După doar câteva luni de tratament, după ce înr-un final i s-a pus diagnosticul corect, cel de borelioză, Adda și-a reluat viața făcând ceea ce iubește cel mai mult, muzica.

Artista s-a întors pe scenă și susține concertele sale obișnuite, care pot dura și mai bine de o oră. Asta după ce, nu demult, ea ne mărturisea că nu poate cânta mai mult de două piese, din cauza simptomelor avute.

Mai precis, obosea destul de repede, iar boala încă își punea amprenta asupra activității sale, fiind nevoită să stea jos să se odihnească.

„Am o perioadă foarte bună!”

În prezent, Adda are agenda plină de concerte. Ea își împarte viața între scenă și familia cu care petrece restul timpului.

„Am concerte peste tot, prin toată țara. Voi avea inclusiv și-n Chișinău, iar la mare luna viitoare. Am o perioadă foarte bună. Mă plimb, sunt mai mult pe drumuri. Acum pot cânta ș o oră, la cerere chiar și mai mult.

Asta e viața mea, am revenit la normal, nu-i nimic ieșit din comun. Am început să-mi reiau activitatea ușor, ușor, pentru că altfel o luam razna acasă. Nu am avut ce face, nu am vrut să fiu victimă, femeia care stă și plânge.

M-a schimbat mult în bine ce s-a întâmplat, m-am dezvoltat mult la nivel spiritual, emoțional. M-am îmbunătățit eu ca om”, a declarat artista pentru redacția playtech – impact.ro.

A fost asigurată că-și va reveni complet

Artista a aflat că are borelioză  după luni de vizite la medicii care-i puneau diverse diagnostice. Din luna februarie, ea urmează un tratament chinuitor, mai precis ia zilnic câte 26 de pastile, după care va face injecții nu mai puțin de 18 luni. Medicul care i-a descoperit însă afecțiunea a asigurat-o că-și va reveni complet.

 „De mine se ocupă cel mai bun doctor din România, pe boli parazitare, de la o clinică din Constanța, unde merg periodic. Are rezultate foarte bune cu pacienții lui, toată lumea mi l-a recomandat. Medicul e pozitiv în ceea ce mă privește că mă voi recupera complet.

Majoritatea pacienților din România care au această afecțiune trec prin asta, li se pun diagnostice greșite. Am auzit niște povești de viață.

Mulți au și nu știu, pentru că la fiecare se manifestă diferit. Există specii care te afectează neurologic, una care-ți distruge oasele, alta sistemul digestiv, alta care te distruge de tot, depinde ce noroc ai…

În toate țările civilizate, dacă mergi la doctor și îi spui că ai dureri migratoare, că ăsta e primul semn, de exemplu mai întâi te doare mâna, apoi mijlocul, șoldul, te testează instant. La noi te trimit la psiholog. Nu există campanii de informare, așa cum ar trebui”.

Cu soțul și cu băiețelul pe litoral

Adda se află de ceva timp la mare, împreună cu soțul și cu fiul său. Ea nu are nicio restricție de a nu intra în apă sau a nu merge la plajă.

Artista ne-a mărturisit că băiețelului său îi place foarte mult să înoate, dar în același timp iubește și muzica. Întrebată care e secretul căsniciei sale fericite, aceasta ne-a răspuns: „Important este să faci totul cu dragoste”.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Patronul Realității TV a descoperit Statul-Paralel în justiție. Are 72 de amânări într-un dosar penal, din 2015 până astăzi
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Amendă de 3.000 de lei pentru românii care stau la bloc. Proprietarii de apartamente au interzis. Muți fac asta pe ascuns
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
S-A ANUNȚAT CÂND VOR AVEA LOC ALEGERILE PREZIDENȚIALE!
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro