Ucraina a anunțat un ”lockdown parțial”: interzice circulația în weekend, în încercarea de a stopa pandemia provocată de noul coronavirus.
Guvernul Ucrainei a anunțat că interzice circulația în weekend, ca măsură de limitare a răspândirii coronavirusului. Conform premierului Denis Șmigal, restricția este menită să împiedică un posibil lockdown total, având în vedere creșterea numărului de noi cazuri de COVID-19 din ultima perioadă. Conform agenției Reuters, prim-ministrul a menționat că măsura va fi adoptată în ședința de miercuri a cabinetului de la Kiev.
„După consultarea cu mediul de afaceri şi cu experţi, guvernul a optat pentru un model de măsuri de carantină care va asigura funcţionarea economiei şi va evita suprasolicitarea sistemului medical”, informează un comunicat al executivului ucrainean.
Ucraina a introdus restricții care vor rămâne în vigoare până la sfârșitul anului. Parlamentul Ucrainei a votat impunerea de amenzi pentru persoanele care nu poartă mască în clădirile publice și în transportul în comun, pe fondul extinderii pandemiei. Absența măștii în spații închise aduce amenzi între 5 și 7,5 euro, conform legii votate de deputații acestei țări, una dintre cele mai sărace din Europa.
În schimb, Ucraina nu intenționează, pentru moment, să reintroducă din primăvară carantina, contrar dorințelor țărilor din vestul Europei, precum Franța sau Germania.
„Economia ucraineană nu trebuie să sufere din cauza unui lockdown total. Măsurile noastre locale şi adaptabile se justifică foarte bine”, a declarat premierul ucrainean Denis Şmihal.
Patriarhul Filaret, în vârstă de 91 de ani, care conduce Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia de la Kiev, a fost diagnosticat pozitiv cu noul virus, în urmă cu aproape două luni, a confirmat biserica într-un comunicat.
Acesta a făcut declarații controversate despre pandemie. Într-un interviu din martie la un post tv ucrainean, ar fi numit criza „pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor”.
„În primul rând, mă refer la căsătoria între persoane de același sex. Aceasta este cauza coronavirusului”, a spus Filaret.
În urma afirmațiilor sale, grupul ucrainean pentru drepturi LGBTQ ”Insight” i-a intentat un proces în luna aprilie: „Trebuie să le arătăm oamenilor că astfel de declarații venite din partea liderilor bisericii din Ucraina nu-și mai au locul”, a declarat liderul Insight, Olena Șevcenko.