Regina Elisabeta are pe lângă foarte multe obligații și o serie de beneficii uriașe de pe urma titlului pe care îl deține. Suverana are 9 reguli pe care le poate încălca fără să pățească nimic. Ce poate face aceasta?
Regina Marii Britanii are o serie uriașă de obligații, dar pe lângă acestea are desigur și câteva beneficii. Mai exact, este vorba despre 9 reguli pe care le poate încălca oricând fără nicio problemă.
Aceasta este monarhul în viață cu cea mai lungă domnie și cel mai în vârstă șef de stat din zilele noastre. Viața sa cu siguranță a fost îngrădită de reguli și restricții dure, dar pe lângă acestea există și legile proprii are Reginei Elisabeta.
Mulți se întreabă dacă suverana are permis de conducere. Iată că nu! Aceasta nu are nevoie de obținerea unui permis de conducere, nu are nevoie să ia lecții sau să dea un test pentru a putea circula. Cu toate astea, conduce foarte bine și de foarte mulți ani pentru că a fost șofer pe ambulanță în timpul războiului.
Tot la capitolul acte pe care mulți le dețin, monarhul nu are nevoie de pașaport. Cea din urmă poate să călătorească în voie în afara Regatului oricând dorește fără niciun act. Mai mult decât atât, ca în multe alte țări în Marea Britanie există o libertate a sistemului informațional care permite presei și opiniei publice să adreseze orice fel de întrebare.
Regina se folosește de această putere și a decis ca legea să nu se aplice și pentru Familia Regală. Astfel, toți membrii Casei Regale a Marii Britanii au libertatea de a nu oferi detalii despre viețile lor private.
De altfel, cei dragi Reginei au o viață învăluită în mister, motiv pentru care britanicii înnebuniți după Familia Regală aud zvonuri pe bandă rulantă despre ce se petrece dincolo de porțile palatului.
Un detaliu pe care poate puțini îl știu este că are dreptul de a porni un război. Din punct de vedere tehnic, Regina are posibilitatea de a declara război oricărei țări în orice moment. Practic, această declarație se face de către Parlamentul Britanic, dar nici această instituție nu poate trece peste acordul Majestății Sale.
Monarhul este categoric deasupra legii, așa că are dreptul să încalce orice lege dorește. Cu toate astea, traiul său este modest și nu profită de beneficiile pe care le are la îndemână datorită titlului.