Reguli de Paște și 1 Mai 2021. Vești geniale: ce se va întâmpla cu masca de protecție

de: Anca Lupescu
11 04. 2021

Se anunță vești excelente pentru români, odată cu minivacanța de Paște și de 1 mai. Este vorba despre o discuție pe care autoritățile o au în vedere pentru cei care vor să petreacă concediul la mare sau cei care vor să meargă la biserică, la slujba de Înviere.

Vești bune pentru români în minivacanța de Paște și 1 Mai

Lucian Bode, ministrul de interne, a declarat că se pune în discuție posibilitatea ca oamenii să nu mai poarte măști la plajă, de 1 mai și să poată să participe fără masca de protecție și la slujba de Paște.

Autoritățile vor avea mai multe întâlniri și ar putea să se stabilească, pentru o durată de timp, eliminarea măsurii obligatorii de a purta mască de protecție în spațiile publice, pentru situațiile prezentate mai sus.

În plus, ministrul de interne a trimis un mesaj românilor care vor să vină acasă cu ocazia Paștelui, din străinătate. El le-a spus să verifice site-urile oficiale pentru lista țărilor verzi și să prezinte un test negativ de covid-19. Pentru persoanele care nu vor pune la dispoziție un astfel de test, este obligatoriu măsura de carantină pentru 14 zile.

El a mai spus că pe stradă vor fi forțe de ordine ale Ministerului de interne și jandarmi în noaptea de Paște.

„În acest moment, reglementarea legată de mască este în vigoare, este obligatorie, masca trebuie purtată. Până în data de 1 mai, cu siguranţă, vom mai avea discuţii şi în CNSU şi este posibil să discutăm şi despre eventualitatea de a limita purtarea măştii în anumite circumstanţe, cum ar fi să nu se poarte măşti la plajă, cum de altfel şi restaurant o poţi da jos.

Sunt lucruri de bun simţ, care trebuie discutate şi care trebuie să fie în acord cu majoritatea sănătoasă a celor care accesează astfel de evenimente”, a declarat Lucian Bode, în cadrul unui interviu.

Ce se întâmplă cu petrecerile din club

În privința cluburilor, a anunțat ministrul, activitatea va fi în continuare restricționată din cauza interdicției de circulație după ora 20:00. În funcție de evoluția epidemiei, el a spus că restricțiile se vor ridica, gradual și va putea fi permisă și intrarea în cluburi, cu anumite reguli.

“În ceea ce priveşte petrecerile din cluburi, sigur că în această perioadă această activitate este restricţionată şi avem, în funcţie de indicele la mia de locuitori, ştim până la ce oră avem permisă deplasarea în noaptea de Înviere, aceste unităţi economice nu sunt deschise. Ele nu pot funcţiona. Ne dorim ca pas cu pas, în funcţie de evoluţia acestei epidemii, în funcţie de modul în care Guvernul va ridica gradual restricţiile impuse, tot gradual ne putem gândi ca într-un viitor apropiat aceste petreceri să fie permise, tot cu respectarea anumitor reguli. În acest moment nu avem o reglementare care să permită acest lucru”, a declarat Lucian Bode, duminică, la Prima TV.

“Este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, sunt evidenţiate în hotărârea CNSU, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi, foarte important, cu respectarea acelei reglementări – maxim 70% din capacitatea de cazare să fie ocupată”, a explicat ministrul de Interne.