Regizorul Luc Besson, acuzat de viol. E ireal cum încearcă judecătoarea să îl scape
Judecătoarea franceză care se ocupă de ancheta în ce privește acuzațiile de viol pe care actrița Sand Van Roi i le-a adus lui Luc Besson a spus că intenționează să închidă investigațiile.
Regizorul Luc Besson, acuzat de viol
Astfel, judecătoarea de instrucție de la Tribunalul Marie-Claire Noiriel din Paris a anunțat părțile că dorește închiderea anchetei și le-a invitat, după cum prevede legea, să-i prezinte observațiile. Prin urmare, Luc Besson nu a fost pus sub acuzare, ci numai cu statut de martor asistat, pe data de 25 ianuarie.
Judecătoarea a reluat în luna septembrie dosarul ce îl viza pe regizorul filmelor ”Subway”, ”Marele Albastru”, ”Nikita” și ”Al cincilea element”.
Francis Szpiner, unul dintre avocații actriței Sand Van Roy, s-a arătat, în răspunsul către magistrat ”mai mult decât surprins” că nu a căutat să o asculte pe reclamantă înainte de a închide ancheta. Acesta a estimat că „o confruntare ar fi fost minimul pe care o parte civilă are dreptul să îl aştepte de la judecătorul său”.
Luc Besson contestă acuzațiile
Luc Besson, care, de altfel, contestă acuzaţiile, dar şi actriţa Sand Van Roy, au fost confruntaţi în luna decembrie 2018, în cadrul unei anchete preliminare.
De menționat este că actrița Sand Van Roy a depus plângere pentru viol pe data de 18 mai 2018. Aceasta l-a acuzat pe regizorul Luc Besson, în vârstă de 60 de ani, că a doua zi ce s-a întâlnit cu el la Bristol, un palat parizian, el ar fi violat-o. După două luni,aceasta a denunţat și alte violuri şi agresiuni sexuale care au fost comise de regizor de-a lungul a doi ani, într-o „relaţie influenţată profesional”.
Plângerile au fost însă clasate fără urmare pe 25 februarie 2019 de Parchetul din Paris, estimându-se că nu a putut „caracteriza infracţiunea denunţată în toate elementele sale constitutive”.
Astfel că actriţa a depus o altă plângere cu constituire de parte civilă, ce a dus la deschiderea unei anchete judiciare pe 2 octombrie 2019 pentru „violuri”. Însă procuratura din Paris nu a fost de acord cu reluarea investigaţiilor.
”Nu am violat în viața mea o femeie”
Luc Besson contestă însă aceste acuzaţii. El a fost audiat liber de poliţişti în octombrie 2018, apoi confruntat cu actrița în decembrie.
Nu mai puțin de opt femei l-au acuzat pe acesta de gesturi deplasate, agresiune sexuală, în mărturii adunate de Mediapart, pentru fapte în prescrise, în mare parte.
„Nu am violat în viaţa mea o femeie. Nu am ridicat mâna asupra unei femei. Nu am ameninţat o femeie. Nu am constrâns niciodată o femeie fizic sau moral”, a declarat Luc Besson, în octombrie 2019.
Luc Besson este tată a cinci copii, dar şi un om de afaceri influent. El a înfiinţat Cetatea cinema din nordul Parisului. Amintim că regizorul francez Luc Besson primit premii César şi Lumière. El este cunoscut pentru filme ca „Nikita” (1990), „Leon” (1994), „Al cincilea element/ Le cinquième élément” (1996), „The Lady” (2011) şi „Un monstre à Paris” (2011).