Regina consoartă Camilla a cedat la înmormântarea Reginei Elisabeta. Imaginea care o arată vulnerabilă. Ce s-a întâmplat, de fapt

de: Năstase Mirabela
20 09. 2022

Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată ieri, 19 septembrie 2022, la 11 zile de la deces. Funeraliile de stat au avut loc la Westminster Abbey. Monarhul își doarme somnul de veci alături de soțul ei Prințul Philip, la Capela Memorială Regele George al VI-lea de la Castelul Windsor. Ceremoniile de înmormântare au fost ample și pline de simboluri. Atmosfera a fost una solemnă și încărcată de emoție. O emoție puternică resimțită nu doar de Regele Charles, ci și de regina consoartă Camilla.

Regina consoartă Camilla a cedat la înmormântarea Reginei Elisabeta

Ieri a fost cea mai tristă zi pentru poporul britanic, dar nu numai. Regele Charles, moștenitorul tronului Marii Britanii, și-a condus mama, pe Regina Elisabeta a II-a, pe ultimul drum.

Atmosfera a fost încărcată de emoție, pe tot parcursul funeraliilor de stat, funeralii care ieri au început de cu dimineață și s-au finalizat seara, ora 21:30, ora României, când sicriul Reginei a fost coborât în Cripta Regală, acolo unde a fost înmormântată alături de Prinţul Philip, de sora ei, Prinţesa Margaret, şi de părinţii ei.

Pe tot parcursul procesiunilor, regele Charles și-a stăpânit cu greu trăirile. El a fost surprins din când în când, ștergându-și discret câte o lacrimă. Îmbrăcat în uniformă militară, acestea avea tot timpul privirea îndurerată, îndreptată către sicriul mamei sale aflat în biserică.

Însă nici pentru regina consoartă Camilla situația nu a fost mai ușoară. Deși făcea eforturi să fie un real sprijin pentru ceilalți membri ai familiei regale, în special pentru regele Charles, ea a părut profund afectată de tristul eveniment.

De altfel, Camilla a fost surprinsă cu ochii înlăcrimați, însă a încercat să fie puternică pentru soțul ei, care, spre deosebire de aceasta, nu și-a putut stăpâni lacrimile și a izbucnit în plâns. Vezi imagini în galeria foto a articolului!

Regina consoartă Camilla, primul discurs după moartea Reginei Elisabeta a II-a

La înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, Camilla a respectat, de asemenea, protocolul. Ea a purtat o rochie neagră, elegantă, de doliu, o coafură simplă. De asemenea, și-a accesorizat ținuta cu o cercei și o broșă strălucitoare, iar pe cap a purtat o frumoasă pălărie de doliu, cu flori aplicate și voal cu plasă. De remarcat este că broșa ei este o moștenire care a aparținut cândva Reginei Victoria, cu safir și diamante.

La înmormântarea reginei Elisabeta, regina consoartă a ținut și un discurs, în semn de omagiu. Ea a spus că regina Elisabeta a II-a a avut o regulă importantă după care s-a ghidat în viață, aceea că „timpul ei privat și pasiunile ei private, iar apoi rolul ei public”.

De asemenea, regina consoartă a împărtășit cu publicul și o amintire din ziua nunții sale cu Charles, atunci când monarhul s-a amuzat de faptul că proaspăta mireasă încălțase o pereche greșită de pantofi.