Regele Charles nu-și poate reveni după pierderea grea suferită în urmă cu 45 de ani. L-a iubit mai mult decât pe propriul lui tată, Prințul Philip
În urmă cu 45 de ani, întreaga Anglie era zguduită de un eveniment tragic. În 1979, vărul regretatei regine Elisabeta a II-a era asasinat de către IRA. Ca și atunci, și astăzi, Regele Charles nu-și poate reveni după pierderea grea suferită în urmă cu 45 de ani. L-a iubit mai mult decât pe propriul lui tată, Prințul Philip.
S-au împlinit 45 de an de la asasinarea Lordului Mountbatten
Anii 70 au fost unii din cei mai sângeroși ani în Regatul Unit al Marii Britanii, majoritatea ca urmare a luptelor sângeroase de stradă între trupele britanice și membrii IRA, forța paramilitară republicană irlandeză care urmărea să pună capăt dominației britanice din Irlanda.
Luptele sângeroase din acei ani, au dus ulterior și la atentatele IRA în Anglia, iar una din victimele acestora avea să fie unul din cei mai apreciați și iubiți reprezentanți ai Casei Regale din Marea Brtanie, Lordul Louis Mountbatten, văr de-al doilea al Reginei Elisabeta a II-a, pe data de 27 august 1979.
Asasinarea Lordului Mountbatten avea să se producă în peninsula Mullaghmore din comitatul Sligo, situată în Republica Irlanda, pe când acesta se afla la pescuit în barca sa.
Confruntarea violentă de 30 de ani dintre Armata Republicană Irlandeză și Marea Britanie, între 1968 – 1998, a avut multe victime, dar poate niciuna nu a fost mai publică decât moartea Lordului Louis Mountbatten.
„A fost întotdeauna un inovator, înaintea timpului său, întotdeauna un entuziast extraordinar, iar noi am fost inspirați de exemplul său.
Lordul Mountbatten, mai mult decât oricare alt lider din timpul războiului, a fost eroul generației mele.”, a declarat amiralul Sir Terence Lewin, șeful Marinei, pentru Washington Post în 1979.
Strănepot al reginei Victoria și văr îndepărtat al reginei Elisabeta, acesta a fost un membru de rang înalt al armatei și un diplomat apreciat înainte de asasinarea sa, pe care IRA a numit-o „execuție” și a susținut că a facilitat-o.
Prințul Charles l-a iubit mai mult decât pe propriul lui tată
În acei ani, având în vedere și relațiile extrem de reci cu tatăl său, Philip, Prințul Charles își găsise modelul, prietenul, confidentul, și chiar o imagine a tatălui în persoana Lordului Louis Mountbatten, primul conte Mountbatten de Birmania, unchiul tatălui său, ultimul vicerege al Indiei și primul lord al Marinei britanice.
Cei doi membri ai familiei regale au dezvoltat o relație mult mai profundă la nivel personal, lordul Mountbatten devenind probabil cea mai influentă figură din viața moștenitorului tronului britanic.
Conform unor surse apropiate, în afară de ilustra sa bunică, se pare că Charles ar fi fost convins de unchiul său să se gândească serios la căsătorie.
După cum povestește Philip Ziegler în biografia „Mountbatten”, Charles își amintește că l-a întâlnit pentru prima dată la vârsta de 5 ani, când distinsul comandant a condus flota mediteraneană într-o manevră pe lângă iahtul regal al reginei la sosirea acesteia în Malta.
Dickie, așa cum era cunoscut în familie, se înțelegea de minune cu Prințul Charles și sora sa Anne, povestindu-le despre aventurile sale din război și călătoriile sale în jurul lumii.
Deși avea nepoți, era încântat de prezența urmașilor Prințului Philip și ai Reginei Elizabeth, Charles fiind atras în special de entuziasmul acestuia.
Regele Charles nu-și poate reveni după pierderea grea suferită în urmă cu 45 de ani
În ciuda diferenței de vârstă de peste 48 de ani, Lord Mountbatten a avut o relație foarte strânsă cu strănepotul său, Prințul Charles. Se spune că Charles se gândea la Mountbatten ca la un „bunic onorific”.
La câteva luni după decesul confidentului său, prințul Charles a luat cuvântul la o ceremonie de comemorare a lordului Mountbatten la Londra, vorbind despre perspicacitatea și comportamentul său de lider.
Discursul a fost ținut în fața a 1.400 de persoane și a fost televizat în întreaga lume.
„Deși putea fi cu siguranță nemilos cu oamenii atunci când ocazia o cerea, entuziasmul său contagios, capacitatea sa pură de a munci din greu, spiritul său l-au făcut un lider irezistibil printre oameni”, a spus Charles.
Mountbatten este o figură crucială în istoria Angliei secolului al XX-lea, iar moartea sa a fost un punct de inflexiune în conflictul dintre Irlanda de Nord și Anglia, care a durat zeci de ani la sfârșitul secolului al XX-lea.
Dar, așa cum spun apropiați ai actualului suveran, Regele Charles nu-și poate reveni după pierderea grea suferită în urmă cu 45 de ani, având în vedere natura atât de apropiată a relației dintre ei.
De când a fost asasinat, Mountbatten a fost omagiat de membrii Familiei Regale, inclusiv Prințul Charles, de care era apropiat, și Prințul William, care și-ar fi numit fiul Louis după el.