Fanii alianței PSD – PLUS au suferit o lovitură dureroasă pe parcursul zilei de joi. Din păcate pentru ei, oficialii BEC au refuzat participarea Alianței 2020 USR – PLUS la alegerile europarlamentare.
În mod previzibil, oficialii celor două partide au decis să conteste decizia Biroului Electoral Central la Înalta Curte de Casație și Justiție. Au văzut-o ca fiind una politică, ”abuzivă și nedemocratică”. Partea bună este că alegerile cu pricina sunt în luna mai a acestui an și mai este timp să se remedieze situația. Partea proastă este că cei de la PSD nu au așteptat foarte mult să facă o glumă pe marginea subiectului.
În postarea pe care o poți vedea integral mai jos, Alianța 2020 USR – PLUS a fost comparată cu celebra pereche de comedianți Stan și Bran (Oliver Stan and Laurel Hardy). Imaginea a fost însoțită de un text menit să desființeze scenariul că decizia BEC a fost motivată politică.
”PSD solicită USR și PLUS să înceteze să mai dea vina pe alții pentru propria lor incompetență.
Motivul respingerii înscrierii alianței este unul strict juridic, respectiv faptul că nu a fost respectată procedura legală pentru înregistrarea celor două partide în Registrul partidelor politice. Această realitate juridică a fost constatată de o largă majoritate din cadrul Biroului Electoral Central, inclusiv de către cei 5 judecători care fac parte din acest for decizional.
Dacă cei de la USR și PLUS consideră că au fost nedreptățiți, trebuie să aibă încredere în justiție și să urmeze căile legale de atac pentru a-și apăra punctul de vedere.
Până atunci rămâne o întrebare pe care trebuie să și-o pună cetățenii acestei țări: Cum ar fi guvernată România de către cei de la USR și PLUS dacă nu sunt în stare nici măcar să-și înregistreze propriile partide, așa cum prevede legea?”
Dacian Cioloș a menționat că nu exclude posibilitatea unor candidați separați din partea celor două partide din alianță, cu scopul de a putea trece peste problemele întâmpinate cu înregistrarea la BEC.