08 oct. 2018 | 07:20

Referendumul pentru familia tradițională, invalidat: reacția presei străine

Politică
Referendumul pentru familia tradițională, invalidat: reacția presei străine

Referendumul pentru familia tradițională a fost invalidat duminică seară din cauza faptului că nu s-a întrunit cvorumul. Trebuiau să fie prezenți la vot 30% dintre românii înregistrați pe listele permanente, iar prezența a fost de aproximativ 20,41%.

The Washington Post a scris despre prezența slabă la votul pentru redefinirea familiei în Constituția României. Publicația mai scrie și despre modul în care, Biroul Electoral Central a raportat după închiderea urnelor că prea puțini votanți au participat pentru ca amendamentul să poată trece. De asemenea, aceștia țin să menționeze că amendamentul ar fi schimbat definiția familiei în Constituție, în sensul în care se dorea precizarea faptului că o căsătorie se poate realiza între un bărbat și o femeie și nu între soți cum este în prezent. În mod previzibil, a fost subliniat și faptul că uniunea dintre două persoane de același sex a fost oricum ilegală în România, din totdeauna.

Radio Europa Liberă (RadioFreeEurope) a insistat, de asemenea, pe prezența slabă la vot. Aceștia mai scriu și faptul că referendumul a fost inițiat de un grup conservator, cu ajutorul Bisericii Ortodoxe Române și că toate partidele parlamentare, în afară de unul singur (USR), au susținut demersul. Nu este încă clar, mai spun aceștia, dacă organizațiile conservatoare vor mai încerca unui alt referendum sau dacă vor renunța.

Potrivit BBC, rezultatul referendumului „poate fi considerat o surpriză, deoarece un sondaj publicat vineri arăta că susținerea referendumului este în proporție de 90%”. Nu este clar la ce sondaj se face referire.

Reuters a relatat că „referendumul este perceput drept un test de popularitate al partidului de guvernământ PSD, care a susținut schimbarea și ale cărui tentative de a slăbi legislația anti-corupție a atras critici din partea Executivului Uniunii Europene”, potrivit Mediafax. „Statistica Biroului Electoral Central a arătat că prezența la vot a fost de 20,4 atunci câng polurile s-au închis la ora 1800 GMT, sub pragul de 30% necesar pentru validarea referendumului”, au scris jurnaliștii de la Reuters.

Site-ul de știri Politico.eu. a comentat situația din România, afirmând că țara noastră „nu recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex, însă referendumul susține o schimbare constituțională care ulterior ar preveni cuplurile de homosexuali să obțină acest drept în viitor. Susținătorii schimbării constituționale, cu toate acestea, au afirmat că această mișcare nu vizează persoanele homosexuale [în mod explicit], ci mai de grabă are rolul de a consolida un drept pe care heterosexualii îl dețin deja”, au mai scris cei de la Politico.eu.

Associated Press a scris că românii au votat duminică asupra unui amendament constituţional care ar face mai dificilă legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, dar referendumul riscă să fie invalidat, după ce alegătorii nu au reuşit să participe în număr mare. În satul Adunaţii-Copăceni, la sud de Bucureşti, capitala, doar 62 de persoane au votat până la jumătatea dimineţii, dintr-un total de 1.147 de alegători. Preoţii care au slujit la biserica Sf. Maria au încurajat congregaţia să voteze.

Pensionara Ana Buturgianu, fermier în vârstă de 69 de ani, a spus că va ţine cont de sfat, la fel ca Andrei Aurelian, un casier de 53 de ani. „Votul este pentru noi şi pentru copiii noştri. Este normal să fie un bărbat şi o femeie, nu doi bărbaţi împreună”, a spus Aurelian. Dar Marin Soare, 50 de ani, din Bucureşti, care se plimba cu bicicleta prin sat duminică, a boicotat referendumul, numindu-l „o risipă de bani”. „Avem deja familii tradiţionale în România şi aşa facem de 2.000 de ani”, a spus el. „Şi au existat întotdeauna relaţii între persoane de acelaşi sex”, conform Associated Press.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Călin Georgescu, un produs TikTok, provoacă o undă de șoc în primul tur de scrutin. Ce se știe despre independentul de pe locul 3
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro