Cine ar fi crezut că fetița cu plete blonde, privire gingașă, ochi albaștri și zâmbet ștrengar va ajunge să devină, într-o zi, una dintre cele mai mari starlete de la Hollywood? A făcut istorie cu unul dintre cele mai iubite seriale ale anilor 90. Dacă nu ți-ai dat seama deja despre cine este vorba, urmărește rândurile de mai jos pentru a descoperi cine este actrița.
Jennifer Aniston nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, fiind considerată una dintre cele mai mari actrițe de la Hollywood, având o carieră impresionantă de aproape 30 de ani în Cetatea Filmului.
A făcut istorie interpretând-o, timp de 10 ani, pe Rachel Greene în îndrăgitul sitcom Friends (1994 – 2004), rol care i-a deschis drumul către celebritate.
Fosta soție a lui Brad Pitt este considerată una dintre reginele incontestabile ale comediilor romantice ale anilor 2000. Celebritatea actriței vorbește de la sine, iar de când și-a făcut cont pe Instagram, în 2021, Jennifer Aniston a doborât orice record, devenind cea mai urmărită vedetă din mediul online.
Prima fotografie pe care a postat-o, în care apare alături de colegii săi din serialul Friends, a luat cu asalt internetul, obținând milioane de LIKE-uri în doar câteva minute de la distribuirea pozei.
Jennifer Aniston pare să fi descoperit elixirul tinereții, iar la 53 de ani arată mai bine ca niciodată. Actrița și-a păstrat silueta de adolescentă și formele de fotomodel care au consacrat-o încă de la începutul carierei.
Jennifer Aniston arată senzațional și sfidează tot mai mult, pe zi ce trece, trecerea anilor. Actrița are același număr de kilograme ca pe vremea când avea 20 de ani și se menține veșnic tânără.
În ceea ce privește pozele sale din copilărie, diva a devenit extrem de activă pe rețelele sociale, acolo unde le împărtășește fanilor săi fotografii de colecție de pe vremea când era doar un copil, alături de tatăl ei, regretatul actor John Aniston.
Din imaginea de mai sus, putem observa că vedeta nu și-a pierdut privirea inocentă și trăsăturile senine din copilărie, arătând precum o păpușă din porțelan.
La jumătatea lunii noiembrie, Jennifer Aniston a trecut prin cele mai cumplite momente, atunci când tatăl ei s-a stins din viață. Actorul care a devenit cunoscut datorită rolului său din serialul Days of Our Lives, John Aniston a murit la 89 de ani, pe data de 11 noiembrie.
„Dulce tată… John Anthony Aniston, ai fost unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Sunt atât de recunoscătoare că te-ai înălțat spre ceruri în pace și fără durere.
Și fix pe 11/11! Întotdeauna ai avut o sincronizare perfectă. Acest număr va avea pentru totdeauna o semnificație și mai mare pentru mine acum.
Te voi iubi până la sfârșitul timpului.”, a fost mesajul sfâșietor pe care l-a postat Jennifer Aniston pe Instagram, la moartea părintelui său.