Recorder, reportaj: Firma unei bucătărease, contract de 12 mil. de euro cu statul pentru măști de protecție

de: Luiza Moldovan
26 03. 2020

O anchetă Recorder pune sub întrebării achizițiile urgente făcute de Guvernul României, în contextul crizei epidemice. E vorba de un contract-cadru încheiat între Guvern, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, și firma Romwine&Coffee, deținută de o bucătăreasă.

Bucătăreasa care vinde statului român 1.750.000 de măști la preț de criză

Firma, care are ca obiect de activitate „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”, și deținută de o anume Maria Cristian, o bucătăreasă din satul Uzunu. Conform contractului, doamna Cristian trebuie să livreze statului român 1.750.000 de măști de protecție. Oamenii din sat habar n-aveau că o doamnă atât de simplă face afaceri atât de importante cu statul, iar primarul comunei Călugăreni spune că doamna nu are niciun bun trecut la taxe și impozite.

Miercuri seara, la B1 TV, la emisiunea Dosar de politician, a intrat în direct omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul firmei Sanimed International, care a admis că firma sa este în spatele firmei doamnei Maria.

„În ianuarie-februarie, compania noastră nu a putut să plătească TVA-ul, pentru prima dată în istoria noastră de 20 de ani. Și atunci, pentru că nu am putut să avem certificat fiscal, am folosit această companie din grupul nostru cu care am participat. Deoarece Sanimed era blocată pentru că nu și-a plătit facturile către stat, am participat cu Romwine&Cofee. Am făcut eforturi foarte mari pentru livrarea acestor măști, am mers special în Turcia”, a spus Hideg în emisiune.

Aici se fac măștile tale   sursa foto: Recorder

Dacă le lua din China, statul român făcea o afacere mai bună

Hideg e un personaj controversat, despre care se spune că ar avea legături cu masoneria și mediul academic SRI, despre care tot presa a spus că vinde statului romîn roboți medicali la preț dublu.

Statul român și Romwine&Coffee s-au înțeles pentru 1.750.000 de măști FFP2 sau FFP3 la prețul de 26 de lei, respectiv 38 de lei. Hideg spune că acestea sunt prețuri bune și că statul român a făcut o afacere bună, dar nu-l crede nimeni.

Compania UNIFARM (deținută de Ministerul Sănătății, care face achiziții de echipamente medicale direct de la distribuitori) cumpără măștile cu 8 lei bucata. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate cumpără măștile pentru stocul de rezervă cum sunt situațiile de urgență, precum cea în care ne aflăm noi acum. Potrivit unei ordonanțee guvernamentale, achizițiile ONAC se fac fără publicare, pentru că se consideră că „achiziția centralizată creează premisele obținerii unor produse de calitate la prețuri inferioare comparativ cu cele implicate de achiziția neunitară a produselor”.

Dar contractul încheiat cu Romwin&Coffee întoarce pe dos această afirmație. 100 de măști cumpărate din China costă mai puțin decât cele pe care statul român le plătește către Romwine&Coffee.