Ce spune Luca Reghecampf despre Anamaria Prodan? Iată prima reacție a primului moștenitor al soțului impresarei! Șatena a susținut în repatate rânduri că s-a comportat cu el așa cum a făcut-o cu copiii să naturali.
Luca este fiul cel mare al lui Laurențiu Reghecamp din mariajul sportivului cu Mariana Pfeiffer. Acesta a cunoscut-o pe celebra impresară încă de când era foarte mic. Ana a mărturisit în repetate rânduri că nu a existat nicio diferență între copiii ei și Luca pentru că i-a iubit pe toți în egală măsură.
După ce șatena a venit pentru prima oară la TV să vorbească despre divorțul de Reghecampf, ulterior Mariana Pfeiffer a decis să intervină. Ana a vorbit și despre Luca, primul moștenitor al soțului, despre care a zis că l-a crescut așa cum a știut mai bine. În timpul acesta, fosta soție a bărbatului a susținut inversul.
„Mi-a povestit despre copilul lui, pe care l-a luat apoi de acasă și ne-a pus să stăm față în față, cunoscându-l astfel pe Luca de când avea patru ani și jumătate. Eu i-am vorbit despre cele două fetițe din prima căsătorie (…).
Mi-a plăcut Luca din prima secundă și ne-am lipit unul de altul, ceea ce ne-a atras numai rele, și mie, și lui, pentru că mama lui s-a simțit obligată să se răzbune pe conexiunea asta rapid stabilită”, povestește impresara în cartea ei, „Da, sunt cea mai bună!”.
Fiul cel mare al lui Laurențiu Reghecampf a vorbit în cartea Anamariei Prodan despre relația pe care o are cu aceasta. Tânărul a subliniat că o consideră pe impresară a doua lui mamă și niciodată nu a simțit că ar fi făcut o diferență între el și cei trei copii ai săi.
De asemenea, băiatul a mai spus și că are o relație bună cu Laurențiu Jr., Sarah și Rebecca. S-a putut observa în multe din filmările pentru reality-urile familiei că cei patru sunt foarte uniți.
„Ana este ca a doua mamă pentru mine și nu m-a tratat diferit față de ceilalți. Suntem toți frați și copiii ei. Întotdeauna a avut grijă și a îndeplinit orice dorință, oricând am avut vreuna.
Îi sunt foarte recunoscător pentru tot și mă bucur că este acolo pentru mine atunci când am nevoie de ea. Suntem o familie frumoasă și îi mulțumesc pentru toate lucrurile frumoase din viața mea! Te iubesc”, este mesajul transcris în cartea Anamariei Prodan, potrivit Fanatik.