Reacția lui Alex Bodi după ce s-a despărțit de Daria Radionova. Ce a spus omul de afaceri

de: Cătălina Burghelea
23 01. 2022

Alex Bodi și Daria Radionova s-au certat și împăcat de multe ori, acesta fiind motivul pentru care cea mai recentă despărțire a lor nu a mai surprins pe nimeni. Focoasa moldoveancă, stabilită în capitala Angliei, nu mai vrea să audă în veci de afaceristul musculos din Reșița, cu care credea că poate avea o relație până la adânci bătrâneți. Ce spune bărbatul despre despărțirea de Daria?

Alex Bodi și Daria Radionova s-au despărțit. Care este mesajul afaceristului

În urmă cu două luni, rețelele sociale erau pline cu poze care anunțau marea împăcare dintre Alex Bodi și Daria Radionova. Povestea lor de dragoste a durat puțin, pentru că s-au despărțit din nou! Nu se știe cine a pus punct relației sau dacă a fost o decizie de comun acord, cert este că separarea s-a produs, după ce, în luna noiembrie, își mai dădeau o șansă în iubire.

„Eu nu vreau să zic nimic și să declar nimic de nimeni și nimic. Nici că am fost sau că sunt. Aceasta este declarația mea”, a declarat Alex Bodi, la Antena Stars.

Cei doi nu mai formează un cuplu

Relația celor doi a durat doar două luni, deși atât Daria Radionova, cât și Alex Bodi erau încrezători în relația lor de dragoste. Acum, moldoveanca nu mai vrea să audă de fostul ei partener, nu își mai dorește să fie asociată cu afaceristul și exclude o nouă împăcare cu acesta, după cum a declarat la TV.

Gurile rele spun că de vină ar fi Bodi, care a călcat strâmb. Milionarul a plecat în vacanță, în Bahamas, alături de Ema Uta, cu care s-a mai iubit în trecut. Cei doi au fost în aceeași destinație, chiar dacă au încercat să fie discreți și să publice imagini doar separat. Mai multe fotografii din aceleași locuri i-au dat de gol, în cele din urmă.

Fotomodelul de peste Prut a rupt tăcerea

Pentru ca Daria să nu afle adevărul, Alex Bodi a publicat fotografiile din vacanță abia după două săptămâni, fiind convins că nimeni nu va face conexiunea cu pozele Emei Uta.

„Am ştiut de la început că nu a fost în Africa. Nu am vrut să fac scandal. Doar m-am uitat la circ cu mama mea şi am râs în fiecare zi din ce în ce mai mult de felul în care minţea şi inventa poveşti amuzante. Mă gândeam ce altceva mai poate spune. A fost foarte amuzant. A crezut că este un bărbat atât de inteligent, un erou. Probabil el a crezut în propria „poveste”. Singura diferenţă este că de această dată chiar nu îmi pasă”, a precizat Daria Radionova, pentru Spynews.

Vor mai fi împreună?

Rămâne de văzut ce le rezervă viitorul lui Alex Bodi și Dariei Radionova, fotomodelul nemaidorind să aibă de-a face cu omul de afaceri care a făcut un obicei din a-și înșela consoartele.