Reacția antrenorului Simonei Halep după ce aceasta a fost eliminată la US Open 2022: „Din păcate este sfârșitul sezonului nostru din SUA”

de: Rosu Ioana
01 09. 2022

Simona Halep și antrenorul său au fost extrem de optimiști și încrezători în noile provocări ce urmau să apară după succesul inegalabil de la Toronto obținut la jumătatea lunii august de constănțeanca noastră. Acolo, Simona Halep a reușit să o învingă pe brazilianca, Beatriz Haddad Maia, obținând cel de-al 24-lea titlu din carieră. Din păcate, victoria sa a fost urmată de un eșec, care i-a frânt aripile, Simona Halep fiind eliminată din primul tur de la US Open. La două zile după evenimentul nefericit, antrenorul său, Patrick Mouratoglou, a oferit și primele declarații referitoare la acest subiect.

Eșecul de la Grand Slam-ul american o urmărește pe Simona Halep

Grație succesului obținut la Toronto, Simona Halep a urcat nouă poziții în clasamentul WTA, reușind să ocupe locul 6. Astfel, campioana României a reușit să-și atingă obiectivul anunțat la începutul anului, respectiv, revenirea în top 10 WTA.

Din păcate, luni seară, Simona Halep a fost eliminată din primul tur al competiției US Open 2022, desfășurată la New York, după ce a fost învinsă de ucraineanca, Daria Snigur, cu scorul 2-6, 6-0, 4-6, riscând din nou excluderea din top 10 WTA în clasamentul care va fi publicat pe data de 12 septembrie.

Nu este primul eșec obținut de campioana noastră în cadrul acestei competiții, ea având la activ încă patru eliminări, chiar din primul tur. Reamintim că Simona Halep a reușit cea mai mare performanță la US Open în 2015, atunci când s-a calificat în semifinale.

Cum a reacționat antrenorul Simonei după eliminarea din primul tur al US Open

După înfrângerea Simonei Halep în fața ucrainiencei, Daria Snigur, mai mulți apropiați ai tenismenei și-au exprimat supărarea acestui rezultat, mulți dând vina pe colaborarea neproductivă dintre Simona Halep și antrenorul său, Patrick Mouratoglou.

Printre cei nemulțumiți s-a aflat și Ilie Năstase, care a susținut că antrenorul de origine franceză este mai preocupat de imaginea lui decât de performanțele Simonei Halep.

În cursul zilei de miercuri, Patrick Mouratoglou, a oferit primele declarații despre acest eveniment, exprimându-și regretul pentru eliminarea de la US Open 2022, dar în același timp, arătându-se optimist față de viitor.

Acesta i-a mulțumit Simonei Halep pentru efortul depus, echipei și, nu în ultimul rând românilor, care au fost întotdeauna la înălțime.

„Din păcate, este sfârșitul sezonului nostru din SUA. S-a încheiat cu o mare dezamăgire, imediat după un rezultat grozav – titlul de la Toronto.

Orice s-ar întâmpla, bine sau rău, ceea ce contează întotdeauna cel mai mult este încrederea în acest proces și sentimentul profund de a face lucrurile potrivite pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Mulțumesc, Simona Halep, pentru că ai dat totul în fiecare zi. Este tot ce ar putea cere un antrenor. Multumesc echipă, Arnaud Restifo si Candice.

Mulțumesc tuturor fanilor și în special românilor pentru că au fost incredibil de susținători atât la victorie, cât și la înfrângere. Este timpul să ne pregătim pentru următoarele provocări”, a transmis Patrick Mouratoglou, pe Facebook.