Răzvan Lucescu și-a revenit în Grecia. Ce a făcut echipa antrenorului român

de: Gabriel Peneș
13 01. 2022

Răzvan Lucescu și-a revenit în Grecia. Tehnicianul român are un sezon complicat la PAOK Salonic. Echipa patronată de Ivan Savvidis a trecut, în toamnă, printr-o „pasă neagră”, când nu a obținut decât 1 punct în 4 partide de campionat. Dar, 2022 a venit cu vești mai bune pentru gruparea pregătită de Răzvan Lucescu.

Răzvan Lucescu și-a revenit în Grecia

Răzvan Lucescu și-a revenit în Grecia. Răzvan Lucescu răsuflă ușurat cu PAOK. Echipa antrenată de tehnicianul de 52 de ani, raportat la pretențiile conducerii clubului. Toată lumea își amintește de eventul cupă-campionat din 2019, obținut tot sub comanda românului.

Răzvan Lucescu a fost „pețit” de șefii FRF pentru postul de selecționer în locul plecatului Mirel Rădoi, după cum a dezvăluit Playsport. Dar Răzvan Lucescu nu a vrut, deocamdată, să mai audă de banca tricolorilor, pe care a stat, de altfel, în perioada aprilie 2009 – iunie 2011, fără mari realizări.

Răzvan Lucescu nu obținuse, cu PAOK, decât 1 punct într-o serie de 4 partide de campionat. Și se afla la mare distanță de liderul din Super League, Olympiakos. Semnalul revenirii a fost dat în meciul cu Lincoln, din 9 decembrie, scor 2-0, în urma căruia gruparea greacă a reușit calificarea în play-off-ul Conference League.

Ce a făcut echipa antrenorului român

Răzvan Lucescu a sperat chiar de atunci că victoria din cupele europene va fi semnalul revenirii echipei

„Suntem ca un bolnav care are nevoie de medicamente și poate că această calificare ne va ajuta. Sunt fericit că am obținut această calificare. Urmează o perioadă dificilă, cu accidentări și cazuri de coronavirus. Singura mea fericire în acest moment este calificarea în Conference League. Am riscat foarte mult astăzi și am pierdut câțiva jucători, fapt care ne va afecta pe viitor.

Calificarea din grupele Conference League ne-a motivat. Am făcut meciul perfect. De acum, trebuie să mergem pas cu pas. Fiecare victorie ne dă încredere”, a declarat Răzvan Lucescu la finalul partidei cu Lincoln.

Iar Răzvan Lucescu a avut „gura aurită”. De atunci, echipa sa a înregistrat victorii pe linie, inclusiv una în Cupa Greciei. Miercuri, PAOK a ajuns și la cea de-a patra victorie consecutivă în campionat. Elevii antrenorului român au trecut cu scorul de 2-0 de Panetolikos, pe teren propriu, în primul meci disputat în 2022.

După 16 etape, PAOK se află pe locul 3, cu 31 de puncte, cu două mai puține decât AEK Atena. Lider detașat a rămas Olympiakos, cu 42 de puncte. Cu toate acestea, situația se poate schimba în play-off-ul campionatului, iar un parcurs fără greșeală al echipei lui Lucescu poate aduce o mare surpriză la finalul competiției.