Răzvan Lucescu rupe tăcerea! Ce l-a forțat situația din România să facă

Răzvan Lucescu rupe tăcerea! Ce l-a forțat situația din România să facă
După doi ani, Răzvan Lucescu se întoarce în Grecia

Cu aproximativ 2 milioane de euro salariu, Răzvan Lucescu a revenit după 2 ani la PAOK Salonic. Plecarea de la Al Hilal a fost o surpriză pentru mulți, deși Răzvan reușise o performanță deosebită acolo. Dar, revenit la banca celor de la Salonic, antrenorul își propune să readucă echipa acolo unde a lăsat-o în 2019.

După doi ani, Răzvan Lucescu se întoarce în Grecia

După ce a câltigat campionatul și Cupa cu Al Hilal Răzvan Lucescu pleca din Arabia Saudită. Liber de contract grecii de la PAOK i-au făcut o ofertă de nerefuzat, de altfel fiind și singurul antrenor care a făcut performanță cu PAOK Salonic. Anunțul îl făcea chiar fiul celebrului Mircea Lucescu, vorbind în același timp și despre relația cu patronul clubului, Ivan Savvidis.

„Eu îi datorez enorm lui Ivan Savvidis, indiferent că au fost doi ani complicați, cu presiuni foarte mari, cu discuții și ședințe de la 1 noaptea la 4, mai ales când era nervos. Ședințe pe care le-am considerat nedrepte după victorii sau calificări în finală, la trei zile după ce luasem titlul, pentru un egal în retur.

Am păstrat legătura cu cei de la PAOK Salonic și cât am fost la Al Hilal. A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea cei 2 ani. Am trăit într-un loc superb. Inițial am fost primit cu destulă ostilitate, dar ulterior mi-am creat relații de prietenie. Ieșeam la faleză la alergat cu căștile în urechi și mă relaxam”, declara Răzvan Lucescu.

„Mi-e ciudă să plec din țara mea”

După ce a trecut, ca antrenor, pe la Rapid, Răzvan Lucescu pleca în Grecia. Din păcate, și nu este singurul caz, Răzvan Lucescu a decis să plece forțat de împrejurări, dar și de reacțiile ostile la adresa sa. În 2011, din cauza unor astfel de situații demisiona de la cârma Naționalei, la acel moment fiind cel mai tânăr selecționer al Naționalei de fotbal a României. Imediat după demisie semna cu Rapid, condus de Copos și câștiga două Cupe ale României. Cu toate astea reacțiile dure la adresa sa l-au determinat să plece, gustul amar rămânând și astăzi.

„E complicat să compari Rapidul cu PAOK Salonic. Mi-e ciudă să plec din țara mea. Pe undeva sunt forțat să plec. Te duci între străini.

Nu e deloc ușor. Din punct de vedere personal cred că e bine să continui afară„, a declarat Răzvan Lucescu, la Realitatea Sportivă.

Acum, ajuns la 52 de ani, Răzvan Lucescu speră să refacă parcursul pe care l-a avut cu PAOK în sezonul 2018-1019 când a făcut eventul, Cupa și campionatul. Rămâne să vedem ce se va întâmpla la finalul sezonului 20221-2022.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI