Războiul care amenință planeta. Au murit deja zeci de soldați. Ce se întâmplă acum la nivel mondial

de: Alexandra Chivu
17 06. 2020

China și India sunt pe picior de război. Au murit deja zeci de soldați după o luptă cu armata din țara comunistă. Este pentru prima dată în ultimii 45 de ani când incidentele de această natură au luat o astfel de turnură.

Diferende între China și India. Se anunță război

China a spus miercuri că situația la granița sa cu India este ”în general stabilă și sub control” după ciocnirile de luni seară între militarii celor două țări, într-o regiune disputată din Kashmir. A fost cel mai grav incident după multe decenii, India transmițând că cel puțin 20 de soldați ai săi au murit. China nu a spus dacă a suferit pierderi, potrivit BBC.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a spus la Beijing că cele două țări întrețin o ”comunicare strânsă prin canale diplomatice și militare” pentru a aplana tensiunile.

“China și India au exprimat ambele intenția de a-și rezolva divergențele prin dialog”, a declarat oficialul chinez.

Marți, Ministerul indian de Externe a acuzat China de încălcare a unui acord încheiat cu o săptămână mai devreme pentru respectarea liniei de demarcație în Valea Galwan.

  • Țările au purtat un război, în anul 1962, pentru regiunea disputată. India a pierdut războiul, iar rundele de negocieri din ultimii 30 de ani nu au dus la rezolvarea neînțelegerilor.
  • India şi China au mai multe litigii teritoriale care datează de multă vreme, în sectoarele Ladakh şi Arunachal Pradesh din est.
  • Președintele francez Emmanuel Macron: Europa trebuie să depindă mai puțin de China și SUA după pandemie.

Statele Unite îndeamnă la negocieri

Statele Unite au afirmat marți că speră ca cele două țări să își rezolve pașnic diferendele: „India şi China şi-au exprimat amândouă dorinţa de a detensiona situaţia actuală şi sprijinim o soluţie paşnică”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.