Război intern în Guvernul Orban. De la ce a pornit tot scandalul (SURSE DIGI24)
Ordinul comun elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul de Interne, ce prevede condițiile și excepțiile pentru purtarea măștii de protecție nu a fost publicat nici până acum în Monitorul Oficial, la aproape 48 de ore de la anunțul făcut de ministrul Nelu Tătaru.
Ordinul comun nu a fost publicat în Monitorul Oficial
Astfel, fără publicarea în Monitorul Oficial, măsurile comunicate de autorități nu se pot aplica, nici în ceea ce privește măștile de protecție și nici situația triajului epidemiologic. Potrivit unor surse guvernamentale, premierul Ludovic Orban nu a fost de acord cu excepțiile menționate în Ordin, în ce privește purtarea măștilor de protecție, motiv pentru care măsurile se vor rediscuta.
Ordinul comun MAI-MS, care a fost anunțat de ministrul Tătaru miercuri, prevede mai multe excepții pentru purtarea măștii de protecție.
În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară pot exista și unele excepții.
- angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiția de a aerisi camera, cel puțin la două ore și asigurarea dezinfectării suprafețelor;
- persoana suferă de boli ce îi afectează capacitatea de oxigenare;
- persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (fie temperaturi ridicate, fie umiditate crescuta);
- prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția de a se respecta distanța de 3 metri între persoane;
- vorbitorii în public cu condiția de a se respecta distanța de 3 metri
- elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, în cazul în care se respectă distanțarea corespunzătoare
- copiii de o vârstă mai mică de 5 ani.
Motivul pentru care ordinul comun nu a fost publicat în MO
Astfel, surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro faptul că premierul Ludovic Orban nu este de acord cu o parte dintre excepțiile introduse în ordinul care a fost semnat de Marcel Vela și de Nelu Tătaru, fapt pentru care ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial la aproape două zile de la anunțarea măsurilor. Până când se publică în Monitorul Oficial, măsurile care se referă la obligativitatea purtării măștii de protecție, la triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor nu se află în vigoare.
De asemenea, ordinul comun prevedea și obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor cu respectarea instrucțiunilor generale în ce privește măsurile de ingienă.
Triajul epidemiologic presupune măsurarea temperaturii prin termometru noncontact – temperatura nu trebuie să depășească 37, 3 C – și observarea semnelor și simptomelor respiratorii – tuse, strănut frecvent, stare generală modificată.