De aproximativ o săptămână, au început să circule informații despre transportul gratuit pentru elevi. Proiectul legislativ adoptat de guvern sub forma unei ordonanțe de urgență a ajuns în Monitorul Oficial, dar forma publicată a fost diferită de cea votată.
Publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței pentru transportul gratuit al elevilor a generat un scandal mediatic monstruos. Motivul are legătură cu faptul că, dacă ai fi citit forma publicată, aceasta ar fi venit la înaintare cu limitare importantă. În loc de ”emise de operatorii de transport”, în Monitorul Oficial, scria ”emise de operatorii de transport rutier”. În consecință, gratuitatea nu se aplica și transportului de persoane cu trenul, doar cu autocarul.
Din fericire pentru copii, s-a rectificat acea greașeală în 24-48 de ore de la publicare. Acum, forma finală este ”emise de operatorii de transport.” În continuare, Ordonanța de Urgență va fi urmată de norme metodologice prin care va fi stabilit concret modul în care va fi decontat transportul elevilor, potrivit unei declarații făcute miercuri, la Antena 3, de ministrul Educației, Monica Anisie.
Scuze pe care a avut-o Monica Anisie pentru greșeala din Monitorul Oficial a fost una cât se poate de simplă. Aparent, s-a publicat o variantă inițială a proiectului legislativ, una care avea mici diferențe față de cea pentru care a optat guvernul Orban.
”Dintr-o regretabilă eroare materială a fost publicată o variantă inițială a ordonanței de urgență, nu cea aprobată în ședința de guvern. Miercuri apare forma rectificată, cea corectă, în Monitorul Oficial, în care scrie ‘transport’, nu ‘transport rutier’, așa cum a apărut astăzi. Eu mi-am păstrat promisiunea ca toți elevii să beneficieze de decontarea navetei pe orice fel de transport”, a spus Monica Anisie pentru HotNews.
În final, toți elevii de liceu din România care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport de tip navetă zilnică, pe o distanță maxim de 50 de kilometri. Eventual, dacă locuiesc la internet sau în gazdă, le este decontată contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru. În ordonanța de urgență publicată la această oră în Monitorul Oficial se menționează faptul că decontarea se face pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport.